Caută
Close this search box.

DNA: Sechestru de peste 127 milioane lei pe averea lui Liviu Dragnea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a ajuns, marţi, la DNA, unde a fost citat de procurori pentru a lua la cunoştinţă instituirea sechestrului în dosarul Tel Drum, în care a fost pus sub învinuire pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene. DNA anunţă că a instituit un sechestru de peste 127 milioane lei asupra bunurilor liderului social-democrat.

Dragnea nu a făcut declaraţii la sediul DNA, fiind condus cu dificultate de jandarmi până la uşa direcţiei anticorupţie. Marian Neacşu, secretarul general al PSD, a fost, alături de alte persoane pentru a-i fi alături liderului partidului. Neacşu a precizat că orice persoană chemată la un for represiv ca DNA are nevoie de susţinere.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a fost susținut la sediul DNA, de mai multe persoane care l-au aplaudat, dar şi de contestari care l-au huiduit şi i-au cerut demisia. Liderul social-democrat a plecat după 30 de minute, în aceeaşi atmosferă încinsă din faţa sediului DNA.

La faţa locului au fost aproximativ 20 de jandarmi, trimişi pentru asigurarea măsurilor de ordine.

„Nu e vorba de protecţie ci de măsuri de asigurare a ordinii publice. Asigurăm măsuri minime şi dacă dumnealui vrea să dea declaraţii o să se oprească să dea. Sunt undeva la 20 jandarmi. Vă explicăm ca la grădiniţă”, a spus unul dintre jandarmii prezenţi la faţa locului, întrebat dacă au venit să îl protejeze pe liderul PSD.

În cazul lui Liviu Dragnea, la data faptelor președinte al Consiliului Județean (CJ) Teleorman, a fost instituit sechestru asigurător și poprire asigurătorie până la concurența sumei de 127.547.366,34 de lei „asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, acțiunilor și părților sociale deținute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum și asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terțe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie”, se precizează în comunicat.

Vizați de aceleași măsuri asigurătorii sunt și Florea Neda, reprezentant al SC Tel Drum SA, Mugur Bățăuș, Victor Piperea și Marin Predescu, funcționari în cadrul CJ Teleorman la data faptelor.

„Aceste măsuri asigurătorii au fost dispuse de procurorii anticorupție în vederea recuperării prejudiciilor și prin raportare la infracțiunile reținute în sarcina suspecților menționați, în funcție de participarea fiecăruia la infracțiunile de care sunt suspectați. Prejudiciul estimat în cauză, până în acest moment, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (2 infracțiuni) și abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite (2 infracțiuni) este de 127.547.366,34 lei”, se arată în comunicatul DNA.

Conform aceleiași surse, prejudiciul total este compus din suma de 32.203.658,27 lei (echivalentul a 6.930.138 euro) reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene cu privire la proiectul de reabilitare a DJ 506, suma de 63.999.908,88 lei (echivalentul a 13.772.603 euro) reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene cu privire la proiectul de reabilitare a DJ 701, suma de 5.742.872,19 lei reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracțiunii de abuz în serviciu cu privire la atribuirea contractului de lucrări în cazul DJ 506 și suma de 25.600.927 lei reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracțiunii de abuz în serviciu cu privire la atribuirea contractului de lucrări în cazul DJ 701.

„Până în acest moment, nici autoritatea de management (Ministerul Dezvoltării Regionale și Fondurilor Europene) nu s-a constituit parte civilă cu privire la sumele ce ar fi fost obținute nelegal din fonduri europene de peste 20 milioane euro), nici Consiliul județean Teleorman nu s-a constituit parte civilă cu privire la prejudiciul ce ar fi fost produs prin infracțiunile de abuz în serviciu ( peste 31 milioane lei)”, se mai menționează în comunicatul DNA.

Pe 13 noiembrie, DNA anunța că președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, este urmărit penal de procurorii anticorupție pentru constituire de grup infracțional, abuz în serviciu și infracțiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârșite în dosarul „Tel Drum” în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman.

În dosar mai sunt urmărite penal alte opt persoane pentru fapte similare.

DNA preciza că acest dosar s-a constituit pe baza unei sesizări a Oficiului European Antifraudă (OLAF) transmise la 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârșirii mai multor infracțiuni, între care obținerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanțări din fonduri europene pentru lucrări de reabilitare de drumuri județene.

Foto: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri