Caută
Close this search box.

Apariția unui OZN în România a fost consemnată în ”Letopisețul Țării Moldovei” scris de Grigore Ureche

Conform datelor scrise, culese de specialiștii în domeniul OZN, România a fost vizitată de extratereștri începând cu Evul Mediu, mai precis din 1517. Istoria OZN-isticii românești a fost culeasă de matematicianul Dan Farcaș într-o carte de tip compendiu, scrisă în engleză la cererea unei edituri londoneze. Volumul a fost elogiat de Nick Pope, fostul șef al proiectului OZN din Ministerul Apărării al Regatului Unit al Marii Britanii.

“«Letopisețul Țării Moldovei», scris de Grigore Ureche (1590-1647) are un paragraf care spune că la «văleat 7025 (1517) noiembrie 8, sămn mare s-au arătat pe ceriu, c-au strălucit despre miazănoapte ca un chip de om, de-au  stătut multă vreme și iară s-au ascuns în văzduh». Textul a fost menționat de Dalila-Lucia Aramă, paleograf principal la biroul de manuscrise al Bibilotecii Academiei Române, într-un articol din Magazinn Istoric 12/1968, sub titlul «Să fi fost oare farfurii zburătoare?».

În același articol apare o mențiune și cu privire la o a doua observație, din data de 15 octombrie 1595, când domnitorul Mihai Viteazul a asediat orașul Târgoviște, ocupat de turcii conduși de Sinan Pașa. În acea zi “s-a arătat deasupra taberei o mare cometă”. După trei zile turcii au fost învinși și alungați. Acest eveniment a fost descris de mai multe surse contemporane.

Există, de asemenea, o veche gravură germană, tipărită în 1665, despre cazul de la Târgoviște. Deoarece nici o înregistrare astronomică nu menționează în perioada respectivă vreo cometă – mai mult, o cometă nu apare doar o zi, într-un singur loc -,  observația a fost catalogată drept Obiect Zburător Neidentificat (OZN)”.

Despre apariții OZN au relatat Lucian Blaga și Dumitru Prunariu

Așa începe  volumul “OZN-uri deasupra României”, scris de matematicianul Dan Farcaș, președintele Asociației române pentru Studierea Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate (ASFAN). Este varianta românească a unei istorii privind aparițiile OZN în țara noastră și urmează să apară în librării.

Dintre ele menționăm un caz relatat chiar de Lucian Blaga în “Hronicul și cântecul vârstelor”, petrecut în 1904, în Munții Apuseni. De asemenea, apar în volum relatări ale unor militari, inclusiv specialiști în domeniul radar și piloți de vânătoare. Există și o povestire stranie chiar din partea astronautului Dumitru Prunariu. De asemenea, este menționat un caz în care un avion de vânătoare românesc a deschis focul asupra unui OZN.

În fine, prima variantă a acestei cărți a apărut anul trecut în limba engleză, la Londra. Despre acest volum, Nick Pope, fostul șef al proiectului OZN al Ministerului Apărării din Regatul Unit a spus: “O carte extraordinară, conținând o mulțime de detallii fascinante asupra unui mare număr de cazuri, de la observații făcute de piloți, până la întâlniri cu entități extraterestre. Bogăția detaliilor o face valoroasă pentru oricine e interesat de acest domeniu”.

După apariția acestei cărți în spațiul anglo-saxon, Dan Farcaș a fost solicitat pentru interviuri într-o revistă  de specialitate în Brazilia, țară unde ufologia are o mare audiență.

Dosarele despre extratereștri, care oficial nu existau, au fost desecretizate

“A existat tot timpul o secretomanie în jurul fenomenului OZN. Dar nu numai o sectretomanie, ci și o negare permanentă a existenței fenomenului”, a spus Dan Farcaș.

În anii ’40-’50, fenomenul nu era nici negat, nici secretizat pe plan mondial, ne-a povestit matematicianul. Asta până în 1952, când în vara respectivă, deasupra Washingtonului, locuri total interzise oricărui zbor, au apărut într-o nopate nouă obiecte zburătoare neidentificate. Văzute cu ochiul liber, văzute prin radar, adică de neconetstat. S-au ridicat avioane de vânătoare ca să le urmărească, dar nu au putut să le facă nimic. Fenomenul s-a repetat și a doua noapte. Desigur, a fost mare agitație, iar Departamentul Apărării a fost obligat să organizeze cea mai mare conferință de presă de după al Doilea Război Mondial. La conferință s-a ridicat un meteorolog care a spus că au fost niște inversiuni termice care au perturbat radarele. Toată lumea a luat-o de bună, mai puțin CIA.

“CIA a spus așa: dacă radarele noastre nu reușesc să deosebească un obiect metalic de o fantomă, atunci avem o mare problemă. Doi: dacă cineva stăpânește o tehnologie prin care să ne întrerupă radarele și comunicațiile – ei se gândeau la ruși -, atunci putem fi luați ca din oală. Au convocat o echipă specială și au pus-o la treabă. Concluziile echipei: se pare că nu este vorba despre o tehnologie a rușilor; se pare că nu este ceva periculos pentru Statele Unite; marele pericol îl reprezintă panica pe care o poate crea în rândul maselor. Recomandările au fost ca mass-media să fie convinsă că fenomenul nu există, să ridiculizeze și să demitizeze cât se poate acest fenomen. Concomitent, ei aveau un proiect pentru urmărirea fenomenului. Documentele care arată toate lucrurile acestea au fost desecretizate ulterior, în special după 2010, iar la ora actuală ele se găsesc pe site-ul CIA, unde pot fi citite de oricine”, ne-a explciat Dan Farcaș.

S-au desecretizat inclusiv regulamentele militare care au existat în această perioadă. Până în 2010, toate regulamentele militare Air Force prevedeau capitole speciale pentru cazurile în care aviatorul întâlnește un OZN.

Altfel spus, oficialitățile au desecretizat un fenomen care înainte fusese negat în totalitate. De OZN-uri se ocupă în acest moment NORAD, o structură complexă de apărare care are ca rol protecția SUA și Canada.

«Matematic, este imposibil să nu existe extratereștri»

În ceea ce îl privește pe Nick Pope, acesta a lucrat ca funcționar civil în cadrul Ministerul Apărării din Marea Britanie. La un moment dat, el a fost numit șeful unei structuri care se ocupa de OZN-uri. A intrat cu scepticism în această structură, dar după trei ani, când a părăsit-o, a devenit un ufolog înfocat. Asta pentru că, prin natura muncii, a trebuit să ancheteze cazurile de apariții OZN.

“Investigațiile în cadrul armatei l-au lămurit că lucrurile sunt foarte serioase. A scris o carte de mare succes în domeniu, în care povestește, printre altele, că «în interiorul ministerului eram înnebuniți, pentru că nu ne dădeam seama ce zboară pe cerul țării pe care, teoretic, trebuia să îl protejăm și, în același timp, trebuia să le spunem celor din afară care puneau întrebări că subiectul nu ne interesează și nu există nici o preocupare a noastră în acest sens»”, a explicat Dan Farcaș.

Până la urmă, în anul 2009, englezii au anunțat că desecretizează dosarele OZN. În perioada 2009 – 2013 au fost scoase la lumină 52.000 de pagini, care până la acel moment nu existau din punct de vedere oficial. Inclusiv două cazuri în care aviația militară britanică a deschis focul asupra Obiectelor Zburătoare Neidentificate.

“Probabilitatea să nu existe și alte specii inteligente în Univers este aproape zero; ca și cum cineva ar câștiga la Loteria de patru ori consecutiv, de exemplu. Matematic este imposibil să nu existe extratereștri”, ne-a mai spus Dan Farcaș.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri