Caută
Close this search box.

400 de cadavre descoperite în gropi comune într-un fost bastion jihadist din Irak

Mai multe gropi comune, cu ‘nu mai puțin de 400 de cadavre’, au fost descoperite în apropiere de localitatea irakiană Hawija, un bastion jihadist recucerit din mâinile grupării Statul Islamic (SI) la începutul lui octombrie, a anunțat sâmbătă guvernatorul provinciei Kirkuk, situată la nord de Bagdad, transmite AFP.

400 de cadavre descoperite în gropi comune într-un fost bastion jihadist din Irak

Trupurile au fost descoperite la baza militară de la al-Bakara’, aflată la 3 km sud-vest de Hawija, ‘din care SI făcuse un loc pentru execuții’, a declarat Rakan Said.

Acesta a fost numit în funcție după demiterea guvernatorului kurd al provinciei Kirkuk, preluată de forțele guvernamentale din mâinile kurzilor.

Potrivit guvernatorului Said, ‘nu mai puțin de 400 de persoane au fost executate acolo, unele în uniforme roșii de condamnați la moarte, iar altele în haine civile’.

În 2014, după un război fulger, jihadiștii au cucerit aproape o treime din Irak și aproape o jumătate din Siria, proclamând un ‘califat’ în aceste teritorii. În prezent, Statul Islamic a fost înfrânt în cvasitotalitatea acestor zone.

Pe măsură ce au înaintat, forțele irakiene au descoperit zeci de gropi comune, cu sute de cadavre, în diferite regiuni din Irak.

Gropile comune de la al-Bakara au fost descoperite ‘datorită mărturiilor unor localnici’ către forțele guvernamentale, a explicat generalul Mortada al-Louaibi.

Un localnic a povestit pentru AFP că, ‘în cei trei ani de ocupație a SI, jihadiștii plecau cu prizonieri în mașini’ în zona respectivă, unde ‘îi împușcau, apoi îi aruncau în pământ sau le ardeau corpurile’.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri