Caută
Close this search box.

Angajaţii pe drepturi de autor, scutiţi de contribuţii cât timp au contract de muncă

Senatorul PSD, Ioan Vulpescu, a propus un amendament la proiectul de lege privind OUG de modificare a Codului Fiscal, prin care contribuabilii care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală să nu datoreze contribuţii pentru asigurările sociale cât timp sunt şi salariaţi.

„Contribuabilii care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, indiferent de nivelul veniturilor, nu datorează contribuţiile prevăzute pentru asigurările sociale de sănătate pentru perioada în care au şi calitatea de salariaţi”, prevede amendamentul depus de senatorul social-democrat, potrivit Mediafax.

În prezent, contribuabilii care au venituri din drepturi de autor, şi care în acelaşi timp sunt şi salariaţi, datorează contribuţiile prevăzute pentru asigurările sociale de sănătate pentru ambele venituri.

Comisia de buget a Senatului dezbate, la ora transmiterii acestei ştiri, OUG de modificare a Codului Fiscal, pentru a da un raport.

Iniţial, raportul pe noua formă a Codului Fiscal ar fi trebuit dat săptămâna trecută, însă a fost adoptarea acestuia a fost amânată pentru o săptămână. Motivul este că partidele coaliţiei de guvernământ sunt dispuse să modifice anumite prevederi faţă de forma în care ordonanţa de urgenţă a fost adoptată în Guvern.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri