Caută
Close this search box.

Armata americană interzice trupelor staționate în Japonia consumul de alcool după un accident mortal

Armata americană a interzis luni „până la noi ordine” consumul de alcool trupelor sale staționate în Japonia, ca reacție la un accident rutier mortal provocat duminică în insula Okinawa de un militar american beat, relatează AFP.

„Până la noi ordine, consumul de alcool este interzis” pentru toți militarii din țară, atât în unitățile lor, cât și în locuri publice ca baruri, cluburi și hoteluri, potrivit unui comunicat al forțelor americane în Japonia.

În plus, trupele americane din Okinawa au primit interdicția de a-și părăsi bazele, a precizat documentul.

Duminică după-amiază, un japonez în vârstă de 61 de ani și-a pierdut viața în Okinawa într-un accident rutier provocat de un membru al Marine Corps care conducea un camion sub influența alcoolului.

Testul de alcoolemie a arătat că nivelul său de alcool în sânge era de trei ori mai mare decât limita autorizată pentru a urca la volan, potrivit poliției japoneze.

„Când membrii noștri în serviciu nu sunt la înălțimea așteptărilor ridicate pe care le aveam față de ei, aceasta afectează legăturile dintre bazele militare și comunitățile locale și face misiunea noastră mai dificil de îndeplinit”, a subliniat armata americană în comunicat.

„Este extrem de regretabil că acest accident s-a produs în pofida cererilor repetate ale guvernului japonez (adresate forțelor americane staționate în Japonia) de a pune complet în aplicare măsuri preventive și a întări disciplina”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al guvernului nipon, Yoshihide Suga, în cursul briefingului de presă cotidian.

Armata americană a explicat că va organiza „imediat” instruiri obligatorii pentru personalul din Japonia, civil și militar, pentru a-l sensibiliza la un consum „responsabil” de alcool și un „comportament acceptabil”.

Circa 47.000 de soldați americani sunt staționați în Japonia, dintre care peste jumătate în micul arhipelag Okinawa, unde prezența lor este frecvent o sursă de nemulțumire pentru locuitori.

Faptele diverse implicând militari americani în Okinawa, intens mediatizate în Japonia, tensionează mai mult situația.

În prezent, un fost membru al Marine Corps în Okinawa este judecat la fața locului pentru violarea și uciderea anul trecut a unei japoneze în vârstă de 20 de ani. Verdictul în acest proces foarte mediatizat este așteptat la 1 decembrie, mai scrie AFP.

Foto: presstv.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri