Caută
Close this search box.

Atac terorist, New York: Opt morți și 11 răniți după ce un autobuz de școală a intrat pe o pistă de biciclete din Manhattan

Un vehicul a intrat marți după-masă pe o pistă de biciclete din districtul newyorkez Manhattan; incidentul s-a soldat cu opt morți și 11 răniți, iar șoferul a fost doborât de gloanțele poliției, potrivit surselor oficiale din cadrul poliției și serviciilor de ambulanță, citate de agențiile de presă internaționale.

Șeful NYPD a furnizat detalii despre atac, preluate de Reuters: vehiculul lovit era un autobuz pentru transportul elevilor; doi copii și doi adulți aflați înăuntru au fost răniți. Suspectul, un bărbat în vârstă de 29 de ani, a ieșit din camionetă având asupra sa o armă de paintball și una cu aer comprimat, de tipul cu proiectile plate din plastic. El a fost împușcat în abdomen și este spitalizat, iar poliția nu intenționează deocamdată să îi facă cunoscută identitatea. Două surse din cadrul forțelor de securitate au declarat televiziunii CNN, sub rezerva anonimatului, că ar fi vorba de un cetățean uzbec, sosit în SUA în 2010.

Cuvintele șoferului ucigaș după ce a coborât din camionetă sunt „în concordanță” cu ipoteza unui act terorist, a mai spus șeful poliției; el nu a precizat care au fost aceste cuvinte, dar martori oculari au afirmat, potrivit CNN, că bărbatul a strigat „Allahu akbar!”.

În imaginile difuzate de televiziunile americane și pe internet, putea fi văzută o camionetă albă lovită în partea din față, pe pista de biciclete paralelă cu râul Hudson. Vehiculul era inscripționat cu logo-ul lanțului de magazine Home Depot și s-a aflat ulterior că a fost închiriată de la acest furnizor de echipamente și materiale pentru construcții. De asemenea, se vedeau mai multe biciclete împrăștiate pe pistă și două victime întinse pe jos.

Un martor a declarat pentru postul Channel 7 al televiziunii ABC că a văzut camioneta mergând cu viteză ridicată spre sud, pe contrasens, și lovind câțiva oameni, apoi câteva victime căzute în fața liceului de elită Stuyvesant. El a adăugat că a auzit nouă sau zece focuri de armă, dar nu este sigur de unde. Șeful NYPD a precizat că suspectul a fost împușcat de un polițist în uniformă.

Primarul orașului New York, Bill de Blasio, a afirmat că a fost „un atac terorist extraordinar de laș”. Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a declarat că nu există dovezi care să sugereze că ar fi vorba de o conspirație sau de o acțiune mai extinsă. Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a comentat pe Twitter: „Nu trebuie să permitem ISIS să revină sau să intre în țara noastră după ce îi învingem în Orientul Mijlociu și în alte locuri. Destul!” și a apreciat într-o altă postare, încheiată cu „NU ÎN SUA!”, că atacul a fost comis de „o persoană foarte bolnavă și nebună”.

Autorul atacului din New York este un bărbat în vârstă de 29 de ani originar din Uzbekistan, care a ajuns în Statele Unite în anul 2010, potrivit unor surse din cadrul anchetei, citate de către agenţia The Associated Press.

Suspectul ar avea un document de identitate cu numele Sayfullo Saipov şi adresa de domiciliu în oraşul Tampa, statul Florida. Anchetatorii analizează şi o posibilă legătură a bărbatului cu anumite persoane din statul New Jersey, unde ar fi locuit, potrivit aceloraşi surse.

Cetăţeni argentinieni şi belgieni se află printre persoanele ucise în urma atacului din metropola americană New York, au anunţat miercuri ministerele de Externe din Argentina şi Belgia, relatează site-ul televiziunii CNN.

Ministerul argentinian de Externe nu a precizat despre câte victime este vorba.

„Ministerul Afacerilor Externe regretă să informeze că printre victimele atacului din New York se află cetăţeni din Argentina. În acest moment, consulatul din New York colaborează cu autorităţile locale pentru a identifica victimele. Guvernul Argentinei este profund întristat de moartea compatrioţilor noştri şi sprijină familiile şi prietenii victimelor. Argentina reafirmă condamnarea actelor teroriste şi a violenţei în toate manifestările sale şi reiterează necesitatea de a lupta împotriva acestor acţiuni”, se arată într-un comunicat al diplomaţiei de la Buenos Aires.

Ulterior, ministerul de Externe a confirmat numele celor cinci cetăţeni argentinieni care au fost ucişi în New York.

Vicepremierul Belgiei şi ministru de Externe, Didier Reynders, a confirmat că un cetăţean belgian a decedat în urma atacului din Manhattan.

„Sunt profund întristat să anunţ o victimă belgiană în Manhattan. Îmi exprim condoleanţele către familia şi prietenii acesteia”, a precizat Reynders.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri