Caută
Close this search box.

Avram Iancu, nominalizat Man Of The Year la înotul în ape deschise

Bibliotecarul Avram Iancu, din Petroșani, a fost nominalizat la câștigarea titlului de numărul 1 mondial (Man Of The Year) pentru înotul în ape deschise de către organizația World Open Water Swimming Association, pentru perfomanța sa de a parcurge înot, în acest an, întreg cursul fluviului Dunărea, pe un traseu de 2.860 de kilometri.

„Am primit această prestigioasă nominalizare ca număr 1 mondial la înot în ape deschise. Pentru mine, și sper pentru toți românii, reprezintă un lucru extraordinar, pentru că putem arăta că putem fi primii în lume”, a declarat vineri, Avram Iancu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, World Open Water Swimming Association, cu sediul în SUA, monitorizează atent activitatea tuturor înotătorilor din lume, în ape deschise, pe criterii stricte, iar la finalul unui an îi nominalizează cei mai buni sportivi, în funcție de rezultatele acestora. În acest an, Avram Iancu este nominalizat la titlu alături de alți 12 înotători din 11 țări, printre care se numără Italia, Franța, Olanda, Marea Britanie sau SUA. Câștigătorul va fi stabilit pe 1 ianuarie, în funcție de rezultatele unui vot care se realizează pe internet.

„Oricine, din întreaga lume, poate vota pentru unul dintre favoriți. Votul a început la 1 noiembrie și se va încheia pe 1 ianuarie 2018. Eu am dat de milioane de ori din brațe pentru a reuși să străbat întreg fluviu Dunărea. Acum nu mai pot să fac nimic, dar românii pot să facă ceva. Dacă doriți să ne bucurăm de o victorie comună, cu răsunet mondial, vă rog să votați compatriotul vostru. Suntem în fața unui test de solidaritate, de unitate națională, în urma căruia putem să fim mândri, cu toții”, a spus Avram Iancu.

Cei care doresc să-l susțină pe Avram Iancu pot intra pe pagina sa de socializare unde sunt prezentați pașii necesari pentru vot. Pentru a fi mai simplu, Iancu prezintă un link spre pagina organizației care l-a nominalizat, www.worldopenwaterswimmingassociation.com/2017-wowsa-awards/, precum și pașii necesari ca votul să fie validat.

Bibliotecarul Avram Iancu a reușit în acest an performanța de a înota 2.860 de kilometri, de la izvoarele Dunării până la vărsarea fluviului în Marea Neagră, devenind astfel primul om care a străbătut fluviul de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră, fără costum de protecție și fără materiale ajutătoare.

Bibliotecar de profesie, Iancu (41 de ani) și-a propus să facă această cursă după ce a recitit romanul ”Pilotul de pe Dunăre”, de Jules Verne.

Parcurgerea Dunării înot este a doua perfomanță mondială a lui Avram Iancu, el a reușit să traverseze înot și Canalul Mânecii, pe 30 august 2016, fără să poarte costum de neopren, după aproape 18 ore în care a parcurs 62 de kilometri prin apele reci care despart Franța și Marea Britanie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri