Caută
Close this search box.

Bogătașa marchiză de Moratalla a murit în Franța la vârsta de 87 de ani

Marchiza de Moratalla, o femeie spaniolă foarte bogată, a cărei avere este disputată în instanță de fiii ei, a murit miercuri la vârsta de 87 de ani în sud-vestul Franței, au anunțat avocații unuia dintre moștenitori, citat de AFP.

„Decesul ei s-a produs miercuri în Domaine de Coumeres, reședința sa din Bayonne, în prezența familiei, a apropiaților și a angajaților ei fideli”, au precizat într-un comunicat avocații fiului ei adoptiv German de la Cruz, relatează Agerpres.

Un judecător din Bayonne l-a audiat într-o sesiune cu ușile închise, în noiembrie, pe fiul biologic al marchizei spaniole, dar și pe fiul adoptiv al acesteia. Ambii sunt rezidenți în Elveția și își dispută în instanță averea uriașă a mamei lor.

În centrul controverselor judiciare se află un mandat, semnat în Elveția în 2012 de marchiză și înregistrat la Tribunalul din Bayonne, care oferea drepturi depline fiului ei adoptiv German de la Cruz, în vârstă de 38 de ani, în privința administrării bunurilor ei și, în lipsa lui, administratorului averii sale, Markus Frey.

Împotriva acestui mandat, fiul biologic al marchizei, Forester Labrouche, în vârstă de 65 de ani, a depus o cerere de anulare.

Soledad Cabeza de Vaca, marchiză de Moratalla, s-a născut dintr-un tată provenind din nobilimea iberică, Antonio Cabeza de Vaca, al cărui strămoș Alvar Nunez Cabeza de Vaca (1488-1559) a fost un ilustru conchistador spaniol.

Averea ei, dificil de estimat cu exactitate, provine de fapt de la mama ei, Olga Leighton, o văduvă britanică, al cărei prim soț a fost extrem de bogat.

Diagnosticată cu maladia Alzheimer, marchiza de Moratalla a fost plasată sub tutelă judiciară în vara acestui an.

Sursa foto: sudouest.fr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri