Caută
Close this search box.

DW: Rusia a ascuns un nou accident nuclear?

Instituţii de specialitate din Germania şi Franţa au depistat, la sfârşitul lui septembrie, ruteniu-106 radioactiv în atmosferă.

FOTO: ruteniu-106

Autoritatea germană pentru protecţia de radioactivitate a informat direct autorităţile ruse, dar nu a primit niciun răspuns, potrivit Ministerului federal al Mediului. Institutul francez pentru Securitate Nucleară (IRSN) estimează că a fost vorba de între 100 şi 300 de terabecquereli de ruteniu-106: o cantitate considerată dăunătoare, transmite b1.ro.

De abia pe 21 noiembrie serviciul meteorologic rus „Roshydromet” a confirmat o creştere semnificativă a nivelului de ruteniu în mai multe regiuni ale Rusiei, în special în Uralul de sud. Potrivit Kremlinului, nu a fost raportat însă nici un accident nuclear care ar fi dus la o creştere a radioactivităţii.

Raşid Alimov de la „Greenpeace Russia” e sigur că nivelul crescut de ruteniu-106 nu a fost cauzat de un accident într-un reactor nuclear, pentru că în acest caz ar fi ajuns şi alte elemente radioactive în atmosferă. El consideră că e vorba de un alt tip de accident nuclear, care s-ar fi putut produce, de exemplu, la depozitarea deşeurilor nucleare.

Pe baza datelor furnizate de instituţiile europene şi de meteorologii ruşi se poate localiza posibila sursă a ruteniului-106: satul Argaiaş din Uralul de Sud. Exact acolo s-a depistat o concentrare de ruteniu-106 de 986 de ori mai mare decât în lunile precedente.

În apropiere se află uzina de procesare Maiak, unde sunt produse componente pentru arme nucleare. Uzina ţine de agenţia rusă pentru energie atomică Rosatom, care a declarat pentru DW că nu au existat incidente care să fi dus la eliberarea de substanţe radioactive, potrivit deschide.md.

Sursa eliberării de ruteniu-106 e „99 % clară”, susține însă, Nadejda Kutepova, fosta directoare a organizaţiei pentru protecţia mediului „Planeta speranţei”, care a ținut sub observație uzina Maiak până să fie obligată în 2015 să părăsească Rusia din cauza represaliilor la care a fost supusă.

Experta, care acum are azil politic în Franța, presupune că ruteniul-106 a fost eliberat între 25 şi 26 septembrie într-o facilitate de vitrificare, unde sunt prelucrate deşeuri radioactive.

Uzina Maiak a declarat pe 21 noiembrie că nu produce ruteniu şi nu e sursa particulelor radioactive măsurate în aer. „Uzina nu produce ruteniu-106, dar substanţa se formează în urma activităţilor din facilitatea de vitrificare”, spune Kutepova.

Aceasta crede că folosirea unui nou cuptor a creat probleme, declarând că Maiak a semnat un contract de furnizare a unui cuptor în 2015 cu o firmă insolventă și probabil a fost produs sub standardele de rigoare.

Maiak e cea mai veche uzină de prelucrare a substanţelor radioactive din perioada sovietică. În istoria ei s-au succedat accidentele, dar acestea au fost ţinute sub tăcere. Seria de incidente grave a început cu o explozie în 1957 ce depăşeşte chiar şi catastrofa de la Cernobâl în ceea ce priveşte eliberarea de radionuclee în atmofersă. Adevărul despre tragedia din 1957 s-a aflat – cel puţin parţial – de abia în perioada lui Gorbaciov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri