Caută
Close this search box.

Eroi ai rezistenței anticomuniste. Bucovineanul care s-a opus regimului cu arma în mână

Magnanews.ro își propune să readucă în spațiul public portrete ale eroilor anticomuniști. Astăzi, povestea impresionantă a partizanului care a luptat din răsputeri pentru libertate, un ideal greu de atins în acele vremuri întunecate.

Gavril Vatamaniuc este unul dintre cei mai importanti partizani care s-au opus cu arma în mână regimului comunist. Împreună cu fratele său, Ion Vatamaniuc, cu marele luptător Vasile Motrescu și frații Ion și Gheorghe Chiraș, acesta a pus bazele unui grup de partizani care a luptat timp de șase ani împotriva Securității.

Înainte de a deveni rezistent anticomunist a fost luptător pe fromt, în Rusia, iar la întoarcerea în țară devine sergent în jandarmerie. Intră în conflict cu locțiitorul politic și este dat afară din armată și pus în urmărire. Anticipând că va fi arestat, Gavril Vatamaniuc se refugiază la data de 25 noiembrie 1949 în pădurile din zona Suceviței, unde își construiește o cocioabă, iar hrana îi este asigurată de familia sa.

Vara anului 1950 îi aduce alături de el pe frații Chiraș, care erau hăituiți și urmăriți de Securitate pentru că se opuneau colectivizării satelor din Bucovina. Avantajul acestei înfrățiri era că acești doi frați aveau și arme, ascunse de localnici încă din perioada celui de-al doilea Război Mondial, pe care aveau de gând să le folosească într-o eventuală insurecție anticomunistă. Cei trei membri ai grupului au început să scrie și să distribuie manifeste și chiar îi organizau pe muncitorii forestieri să fie gata de luptă atunci când vor veni americanii.

Planul acesta ar fi fost ideal, doar că, așa cum am mai menționat în articolele anterioare, Securitatea și-a infiltrat și ea oamenii ei printre pădurari. Între timp se alăturase grupului și Vasile Motrescu, marele luptător și eroul unei adevărate Odisei. La începutul anului 1955, în luna ianuarie, un localnic atrădat ascunzătoarea celor patru luptători. Drept urmare, din acea zi au început să se strecoare prin pădurile din jur, soldații unei companii de Securitate, trimisă pentru a-i elimina pe cei patru eroi. Agenții de securitate au înconjurat zona unde se afla bordeiul partizanilor, numai că Gavril Vatamaniuc aflase de pericol și în momentul în care securiștiii, însoțiți de câini de vânătoare au încercat să-l prindă pe el și pe Motrescu (pentru că cei doi frați erau plecați să facă rost de alimente), aceștia au deschis focul. În altercație au fost uciși trei agenți, iar cei doi au reușit să fugă. Din acel moment grupul celor patru s-a separat. Frații și-au construit altă ascunzătoare, dar securiștii i-au încolțit și în lupta care a avut loc, cei doi frați au murit cu arma în mână.

În încercarea de a scăpa de securitate, Vatamaniuc a început un adevărat periplu prin țară, muncind pe diferite șantiere. Nu reușește să trăiască ca un om liber, așa că se stabilește în Frasin, un sătuc din Bucovina unde încearcă să-și construiască o casă și să-și facă o familie. Din grupul celor patru, numai el a reușit să scape cu viață și să guste un pic din libertatea pentru care a luptat atâția ani.

Gavril Vatamaniuc a încetat din viață pe data de 1 martie 2012 la vârsta de 88 de ani.

Sursa: Arhiva C.N.S.A.S

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri