Caută
Close this search box.

Multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin: ”Unii se prefac că mă prețuiesc, eu mă simt mult mai bine cu asociația mea!”

În câteva cuvinte – deși este riscant să îl caracterizăm astfel – marele sportiv al României și al lumii, Ivan Patzaichin, are cinci participări consecutive la Jocurile Olimpice (e vorba de kaiac-canoe, desigur), a cucerit 7 medalii olimpice și 22 de medalii la Campionatele Mondiale și Europene, între care 4 medalii olimpice de aur la probele de canoe. Plecat din satul pescăresc tulcean Mila 23 (unic în lume, prin aceea că a dat 25 de campioni europeni, mondiali și olimpici!), Ivan Patzaichin a devenit o legendă a sporturilor de viteză pe apă, fiind considerat între cei mai valoroși canoiști ai lumii din toate timpurile. A primit numeroase ordine și medalii naționale și internaționale, între care și Marele Colan Olimpic în 1990, acordat doar de Comitetul Internațional Olimpic unor personalități de excepție ale sportului mondial. Tot el are și o statuie construită în București, pe Șoseaua Ștefan cel Mare, în fața clubului sportiv pe care l-a servit în întreaga carieră: Dinamo. Din 2004, multiplul campion european, mondial și olimpic, cel supranumit ”Amiralul flotilei sportive românești”, Ivan Patzaichin, este general de brigadă în rezervă.

Înaintea vizitei promise la sediul redacției MagnaNews, l-am abordat pe Ivan Patzaichin chiar la sediul fundației sale, aflate în apropierea Pieței de Flori de pe Bulevardul Coșbuc al Capitalei.

”Pe când o revenire în fruntea loturilor naționale de kaiac-canoe, la federație de specialitate sau la Clubul Dinamo, Ivan Patzaichin?” l-am întrebat pe marele campion.

”Nici vorbă de așa ceva ! Am încheiat definitiv cu antrenoratul sau cu funcțiile în federație ori cluburi ! Nu îmi place și nici nu e bine să depind de alții, când eu m-am luptat toată viața, acolo, de unul singur, în barcă. Sau poate, uneori, cel mult cu câte un partener de dublu, oameni pe care i-am respectat enorm, cum au fost regretatul Serghei Covaliov, de la care am avut multe de învățat, sau ceva mai tânărul Toma Simionov. Dar aceste nume au părăsit de mult arena, iar eu mi-am făcut pe deplin, cred, datoria față de generațiile mai noi, rpmânând încă zeci de ani, ca antrenor, în cantonamentele de la Snagov, Vidraru și altele. În plus, vă spun, probabil, în exclusivitate, că am fost profund mâhnit și dezamăgit de felul în care s-a lucrat în România cu oamenii și cu sportivii, după Revoluție, în federație și cluburi. Nu m-aș mai întoarce pentru nimic în lume, deși mulți dintre foștii sau posibilii mei elevi ar merita! Dar nici nu plec din țară!”

”Și care sunt acum, la sfârșit de 2017, proiectele unui multiplu campiona olimpic?”, am continuat.

”Proiectele mele nu pot fi legate decât de asociația pe care am creat-o în 2010 și în care îmi pun tot sufletul și toată puterea de muncă. E vorba de Asociația ”Ivan Patzaichin – Mila 23”, care promovează intens și cu succes, se pare, ecoturismul, pescaturimul și, mai recent, turismul lent, toate bazate pe miracolul care se numește Delta Dunării, pe dragostea pentru tradiție și natură. În plus, am creat, cum bine știți, un nou tip de ambarcațiune, ”canotca”, o combinație între canoea sportivă și bătrâna lotcă pescărească a părinților și bunicilor noștri din Deltă. De asemenea, am pus bazele conceptului  ”Rowmania”, brandul sub care realizăm produse de turism, proiecte de antreprenoriat social, campanii de popularizare a vâslitului şi programe de dezvoltare durabilă în zonele naturale protejate, în special din România. Mișcarea Rowmania a organizat, în țară și în Europa,  evenimente adresate turiștilor de toate vârstele, pentru promovarea unei Românii naturale şi dezinvolte, care să poată să fie admirată, pe îndelete, din barcă, eventual chiar din noua noastră canotcă.”

”Cîteva exemple?”

”Desigur. Avem acțiunile și competițiile noastre deja tradiționale, precum ”Descoperă Rowmania”, ”Competiția pescărească Ivan Patzaichin”, ”Natură, cultură și artă”, ”Concertele Rock’n Row de pe faleza Tulcei” și, să nu uităm, ”Festivalul Internațional al bărcilor cu vâsle, Rowmania FEST”, alături de multe altele ! Mă simt mult mai bine în această lume decât decât în diversele foruri sportive, unde oamenii se prefac că mă prețuiesc și mă respectă. De fapt, nici nu am nevoie de asta, vreau doar să îmi fac treaba pe care am pornit-o.”

”Ivan Patzaichin, dar ai fost vicepreședinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român” …

”Am fost. Nu mai sunt și nici nu mi-am mai propus așa ceva. V-am spus, rămân doar pe Asociația Mila 23, cu mișcarea Rowmania, cu canotca și cu activitățile de turism ecologic, pescaturism și turism lent de care vă vorbeam, totul din dragoste pentru natură, pentru acest mediu minunat dat de Dumnezeu, pentru Delta Dunării și multe alte zone superbe din România, în special, dar și din alte țări prin care trece Dunărea, de exemplu. Chiar în săptămâna 13-19 noiembrie vom fi la Tulcea, unde, vă spun tot în exclusivitate, vom intra în asociere sau chiar vom fuziona – să vedem – cu o altă asociație din zonă, pe care o considerăm de toată lauda și care promovează aceleași valori ale turismului ecologic, ca și noi. De acum înainte nu va fi vreun club sportiv sau federație în viața mea, nici pe departe. În România există și alte valori decât cele instituționale. Cred că am spus tot. Mult succes agenției MagnaNews și rămânem în legătură.”

”Mulțumim mult și succes la Tulcea !”

(foto: tulcealibrary.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri