Caută
Close this search box.

Gh. Piperea şi-a dat demisia din funcţia de consilier onorific al premierului, după ce îi ceruse demisia lui Dragnea

Avocatul Gheorghe Piperea a anunțat, luni seară, că a decis să își înainteze demisia din funcția de consilier onorific al premierului Mihai Tudose, precizând că șeful Executivului a fost de acord cu decizia sa.

FOTO: protv.ro

Anterior, Piperea îi ceruse demisia lui Liviu Dragnea, potrivit protv.ro:

”Oare cât timp o să mai polueze agenda publică problemele personale ale unui singur om, hăituit acum de sistemul care până acum l-a protejat și i-a fost partener? De ce nu demisionează dl Dragnea, pentru a putea să-și “probeze nevinovăția” și, în plus, să demonstreze cu glorie că prezumția de nevinovăție merită salvată chiar își în cazul politicienilor?

Nu de alta, dar suntem ca într-o colivie. Cam de mult timp.

Up date : iote că leul tocmai ce dădu colțul pe după 4,7. Iar Robor se duce hăt – dincolo de 2,2. Iar inflația mergea și ea în bălăriile unde fu invitată de profetul vieții de la BNR.

Up date 2 : chestia cu prezumția de vinovăție era un sarcasm la adresa lui Iohannis; chestia cu demisia nu e niciun sarcasm; chiar avem și altceva de făcut decât să urmărim epopeea judiciară interminabilă a dlui Dragnea”, a scris pe Facebook avocatul Gheorghe Piperea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri