Caută
Close this search box.

Kelemen Hunor, nemulțumit de reforma fiscală: Nu știm ce vrea, de fapt, să facă Guvernul

kelemen hunor

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Guvernul ar trebui să dea mai multe explicații cu privire la reforma fiscală pe care a inițiat-o, pentru a clarifica lucrurile care au generat nemulțumire în ultima perioadă.

„În primul rând, trebuie mai multe explicații fiindcă oamenii înțeleg extrem de greu de ce trebuie — nici eu nu știu, nici eu nu înțeleg—de ce trebuie de la angajator la angajat să transferi o parte din contribuțiile sociale. Nu înțeleg care va fi strategia pentru autoritățile locale dacă reduci de la 16 la 10% impozitul pe venit. Eu sunt de acord cu această reducere și cu păstrarea cotei unice, dar trebuie să fim extrem de clari — prin această mișcare autoritățile locale pierd o grămadă de bani (…) Va fi o gaură în bugetul autorităților locale, ceea ce nu e bine (…) și trebuie ridicată cota care rămâne la autoritățile locale (…) Este o întrebare extrem de arzătoare — cine va da banii, fiindcă dacă acest lucru înseamnă o centralizare fiscală mascată, nu e bine (…) Și Guvernul trebuie să explice în primul rând cetățenilor, în al doilea rând autorităților locale, primarilor, aleșilor locali ce se va întâmpla cu bugetele lor, fiindcă în acest moment nu există o astfel de explicație. Și sunt multe, multe alte întrebări la care trebuie să răspundă Guvernul și dacă nu există răspunsuri, atunci, desigur, oamenii rămân nelămuriți, nedumeriți, protestează, spun lucruri adevărate sau mai puțin adevărate, dar nu este treaba lor să ghicească ce vrea să facă Guvernul’, a declarat, vineri, Kelemen Hunor, citat de Agerpres.

În opinia acestuia, în ultimul an de zile au fost „foarte multe improvizații” în zona fiscală, iar oamenii simt o „oarecare lipsă de predictibilitate și stabilitate”.

„Fără să știi care vor fi (…) regulile jocului e greu să faci un pas înainte, e greu să faci un buget, e greu să pregătești investiții, e greu orice altceva în zona de business (…) Și de aceea eu cred că cei care pun întrebări, chiar și sub formă de grevă, așteaptă un răspuns și dacă primesc un răspuns lămuritor, sunt convins că mare parte dintre ei (…) se vor liniști. Dar nu pot să dau eu aceste răspunsuri. Și eu sunt nemulțumit fiindcă nu primim nici noi răspunsuri, nu știm nici noi ce dorește, de fapt, să facă Guvernul (…) sau cei care gândesc la reforma fiscală (…) și așteptăm aceste răspunsuri (…) Eu văd că oamenii nu înțeleg ce dorește Guvernul și dacă nu înțeleg înseamnă că nu oamenii sunt de vină”, a concluzionat Kelemen Hunor, care a avut vineri, la Sfântu Gheorghe, o întâlnire cu primarii din județul Covasna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri