Senatul a acceptat, luni, solicitarea lui Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de iniţiator, ca propunerea legislativă privind Statutul Casei Regale să fie adoptată în procedură de urgenţă.

”Am discutat şi am hotărât împreună cu omologul meu de la Camera Deputaţilor, dl. Liviu Dragnea, să propunem această iniţiativă legislativă ca un gest de respect faţă de rolul pe care Casa Regală a României l-a avut în decursul istoriei. Vă rog să fiţi de acord cu derularea acestui proiect în procedură de urgenţă”, a spus în plenul Senatului Călin Popescu Tăriceanu.

Propunerea liderului ALDE a fost aprobată cu 81 de voturi ”pentru” şi 19 voturi ”împotrivă”, potrivit Mediafax.

„Finanţarea cheltuielilor de funcţionare curentă ale Casei Regale a României se asigură de la bugetul de stat, în limita aprobată anual prin Hotărâre a Guvernului”, se precizează în textul normativ.

Cuplul Radu Duda-Margareta ar dori o sumă de peste 25 milioane de euro anual de la bugetul de stat.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au depus, pe 7 noiembrie, o iniţiativă legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, care prevede recunoaşterea acesteia ca persoană juridică de drept privat.

148 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here