Caută
Close this search box.

Occidentul decadent, în jurnalul lui Osama Bin Laden făcut public de CIA

O excursie de vară în Marea Britanie, pe când era adolescent, şi vizitele la locul natal al lui Shakespeare l-au convins pe Osama bin Laden că Occidentul este decadent, scria liderul al – Qaida în jurnalul său personal cu puţin timp înainte de a fi ucis de forţele speciale americane în 2011, conform The Guardian.

Jurnalul se numără printre cele 470.000 de documente adunate din casa în care  Bin Laden a fost ucis şi făcute publice miercuri de CIA „în interesul transparenţei şi pentru a sprijini opinia publică în a înţelege fenomenul al – Qaida şi pe Bin Laden”.

Deşi până acum au mai existat informaţii conform cărora bin Laden a călătorit în Occident, aceasta este prima confirmare.

El a mers pentru prima dată în Occident pentru a fi supus unui tratament, nespecificat, când era în clasa a şasea şi avea 13 ani.

În anul următor, adolescentul, fiu al unui miliardar saudit cu afaceri în domeniul construcţiilor, a stat 10 luni în Marea Britanie, la studii. Bin Laden nu oferă alte detalii, dar se pare că a urmat cursuri de limba engleză la Oxford.

În jurnal, Bin Laden prezintă vizitele la casa lui Shakespeare din Stratford – upon – Avon, dar spune că nu a fost impresionat de societatea britanică.

El recunoaşte că vârsta nu îi permitea să îşi formeze o imagine completă despre viaţa în Marea Britanie, însă remarcă faptul că mergea în fiecare duminică să viziteze casa lui Shakespeare.

„Nu am fost impresionat şi am constatat că erau o societate diferită de a noastră şi o societate cu principii morale permisive”, mai notează Bin Laden în jurnal.

Sursa: News.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri