Caută
Close this search box.

PLAN ROȘU de intervenție: Un microbuz a intrat în coliziune cu un TIR

Un accidentul produs joi seara pe DN28, la intrarea în localitatea Răducăneni, județul Iași, a fost spulberat un microbuz care transporta persoane, rănind 12 dintre acestea.

Accidentul a fost cauzat de un TIR care a efectua o depășire, soldată cu intrarea în coliziune cu microbuzul cu pasageri care venea din sens opus, a declarat Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, potrivit Agerpres.

Reprezentantul Poliției Iași a mai menționat că niciunul dintre pasagerii microbuzului răniți în accident nu este în stare gravă. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Iași, cele 12 victime erau toate conștiente la momentul ajungerii la fața locului a echipajelor de intervenție.

„Șoferul TIR-ului a încercat să facă o depășire dar a intrat în coliziune cu un microbuz care venea din sens opus. Mașina efectua curse regulate între Iași și Cozmești. O parte dintre pasageri au fost transportați la spital, alții au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele medicale ajunse acolo. Din primele informații, niciun pasager nu este în stare gravă”, a declarat Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de polițiști.

În prezent a fost deschisă o anchetă pentru a fi stabilite cu exactitate cauza și dinamica accidentului.

Prefectul județului Iași, Marian Șerbescu spune că a fost activat planul roșul de intervenție în urma accidentului care a avut loc joi pe raza localității Răducăneni.

„A fost activat planul roșul de intervenții. Inițial am fost anunțat că sunt 15 victime în urma unui accident care a avut loc între un autocamion și un microbuz cu pasageri. Din cele 12 persoanele aflate în microbuz, șase au fost transportate la spital, alte șase primind îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele medicale ajunse la locul accidentului. Deocamdată nu știm cât de gravă este starea acestora”, a declarat prefectul județului Iași.

Reprezentanții ISU au informat anterior că într-o primă fază la locul accidentului s-au deplasat două echipaje de prim ajutor, două ambulanțe, două autospeciale transport victime multiple și un echipaj de descarcerare. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Iași, cele 12 victime erau toate conștiente la momentul ajungerii la fața locului a echipajelor de intervenție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri