Viitorul rege al Angliei, prinţul William mai are o responsabilitate uriaşă pe lângă cea pe care i-o oferă statutul oficial. Aceea de a fi tatăl prinţului George, al prinţesei Charlotte şi curând al celui de-al treilea copil care urmează să vină pe lume.

Prinţul William i-a lecții de la Suzie McCash

Recent, ducele de Cambridge a primit cea mai importantă lecţie ca părinte. În timpul evenimentului Pride of Britain Awards, ce a avut loc săptămâna aceasta, prinţul William a întâlnit-o pe Suzie McCash, o copilă de doar 5 ani, care şi-a salvat mama sunând la numărul de urgenţă 999.

Ducele a fost impresionat de gestul fetiţei şi a mărturisit că nu ştie ce-ar face prinţul George în cazul unei astfel de urgenţe.

“Am un fiu de 4 ani, pe nume George, căruia dacă îi ofer un telefon, nu ştiu ce ar face cu el într-o asemenea situaţie. Şi ştii ceva? Asta îmi arată că trebuie să am o conversaţie cu el despre ce ar fi de făcut. Este foarte important”, i-a spus Prinţul William curajoasei copile.

Fetița se poate lăuda că și-a salvat mama de la moarte, după ce a sunat la numărul de urgență 999, când a observat că nu se mai ridică de pe canapea.

Suzie McCash, din North Tynesid, Marea Britanie, și-a păstrat calmul pe durata conversației cu operatorul de la capătul firului și i-a explicat că mama ei stă pe canapea cu ochii închiși și că nu poate să vorbească, scrie The Telegraph.

La un moment dat, femeia reușește să spună printre dinți că o alergie a adus-o în starea aceasta. Paramedicii au ajuns la locuința micuței, iar viața mamei ei a fost salvată.

Ulterior, Suzie a fost premiată pentru curaj de administrația locală.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 7 =