Caută
Close this search box.

Reacția Groupe Renault România după acuzațiile lui Tudose

Groupe Renault România reacționează după ce premierul Mihai Tudose a vorbit în ședința de Guvern despre „un protest al unor români susţinuţi de conducerea” unei companii care externalizează profiturile. Nu a pronunțat niciun nume, dar făcea referire la protestul de ieri de la Mioveni, la care au participat mii de angajați ai Uzinelor Dacia.

„Nu comentăm deciziile politice ale autorităţilor. Acţiunea din 7 noiembrie este o inițiativă exclusiv a SAD (Sindicatul Automobile Dacia, n.r.)., persoană juridică independentă. Compania a fost doar informată de către SAD referitor la acest demers, potrivit prevederilor CCM. Ne vom organiza activitatea astfel încât să putem produce vehiculele comandate de clienții noștri”, se arată într-o reacție a companiei pentru Digi24.

În ședința de Guvern, premierul Tudose a spus că reacția negativă față de modificările aduse Codului fiscal s-a datorat faptului că „s-au inflamat niște multinaționale”, nemulțumite de măsurile care împiedică externalizarea profiturilor.

„Am apreciat, cu ghilimelele de rigoare, un protest al unor români susţinuţi de conducere care doreau autostrăzi, compania externalizând profitul. Superb! Nu mai merge”, a spus Tudose.

Foto: Digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri