Stephen Hawking, cunoscutul astrofizician, a făcut publică o predicţie apocaliptică despre Pământ, avertizând că planeta va deveni „un glob de foc” în mai puţin de 600 de ani, informează presa internaţională.
Hawking a făcut această anticipare prin intermediul unei înregistrări video, la un summit din Beijing.
El a declarat că „oamenii vor trebui să îndrăznească să păşească acolo unde nimeni nu a ajuns”, dacă doresc ca umanitatea să mai supravieţuiască unui alt milion de ani.
„Suprapopularea planetei până în 2600 şi creşterea puterii de consum vor transforma Pământul într-o minge de foc”, conform profesorului de la Universitatea Cambridge.