Caută
Close this search box.

Târgul Gaudeamus, aproape de start. Oferta de literatură română a Editurii Polirom

Ediţia cu numărul 24 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură, cel mai longeviv şi mai îndrăgit eveniment dedicat cărţii, din ţara noastră, va avea loc în perioada 22 – 26 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo.

Editura Polirom vine și la această nouă ediție a Târgului de Carte Gaudeamus cu o ofertă impresionantă de literatură română, continuîndu-și astfel unul dintre cele mai importante demersuri editoriale: publicarea, difuzarea și promovarea scriitorilor români contemporani, direcție deschisă prin lansarea colecției „Ego. Proză” în anul 2004, continuată în 2007 cu lansarea proiectului editorial „Fiction Ltd”, dar și cu inițierea, în anul 2008, a prestigioasei colecții „Opere”, precum și a seriilor de autor Polirom.

Noi titluri Polirom semnate de Marta Petreu, Doina Ruști, Mihaela Perciun, Viorica Răduță, Ioana Baetica Morpurgo, Radu Țuculescu, Nicolae Strâmbeanu, Mircea Țuglea,  Mihai Buzea, Sebastian Lăzăroiu, Cristian Fulaș, Bogdan Răileanu, Dinu Guțu sau Adrian G. Romila vor fi lansate la standul editurii în cadrul ediției cu numărul 23 a tîrgului, care va avea loc la Complexul Romexpo, București, în perioada 22-26 noiembrie 2016.

La standul Polirom vor avea loc întîlniri cu cititorii și vor oferi autografe Daniela Zeca – trilogia orientală formată din romanele Istoria romanțată a unui safari, Demonii vîntului și Omar cel orb, în format poche –, precum și Matei Vișniec – Iubirile de tip pantof. Iubirile de timp umbrelă…, Negustorul de începuturi de roman, Dezordinea preventivă etc.

Oferta de literatură română a Editurii Polirom

Editura Polirom participă la Gaudeamus 2017 cu peste 1000 de titluri, toate aflate la reducere (10-20%).

Noutățile colecției „Fiction Ltd”

  • Marta Petreu, Supa de la miezul nopții

Lansare la stand: sîmbătă, 25 noiembrie, ora 13.30

„Deși cu o materie epică foarte concretă, Supa de la miezul nopții este, de fapt, un roman mitic, ce împletește inextricabil tema mitului numai aparent profan al lui Don Juan cu aceea sacră a insului-tabu pentru că atins de zeu. Însuși numele eroinei principale, Todora, adică «purtătoarea de Dumnezeu», ne pune pe urmele unui destin în care omul este jucăria unui transcendent ludic și plin de cruzime. De aceea, păpușa înaripată din deznodămînt îmi amintește de îngerașul care scoate limba într-un tablou mistic al lui Baldung Grien.” (Ion Vartic).

  • Doina Ruşti, Logodnica și Fantoma din moară, ediție de buzunar, revăzută și adăugită

Lansare la stand: sâmbătă, 25 noiembrie, ora 14.00

„Scris în trei luni, romanul Logodnica nu este doar povestea de iubire a lui David, ci şi o parabolă despre Est şi Vest, despre extremele Europei.” (Dan Burlac) • „Doina Ruşti are capacitatea rară de a surprinde ipocrizia indivizilor şi a societăţii, sub cele mai inofensive forme, dar care, sub lentoarea derulării epice, are o funcţie constant erozivă. O scriitură picturală (prin comparaţia perfect utilizată) şi cinematografică prin amploare.” (Ramón Acín, Turia) • „Fantoma din moară este parabola comunismului. Un roman care are pastă, vînjos şi care face bună pereche cu parte ori cu părţi din Orbitorul lui Cărtărescu.” (Dan C. Mihăilescu). 

  • Viorica Răduță, Orașul închis

Lansare la stand: vineri, 24 noiembrie, ora 16.30

Viorica Răduţă ne aduce în faţă romanul unui oraş – Rîmnicu Sărat – în care a existat o celebră închisoare comunistă. Cartea debutează cu procesul unui torţionar, Comandantul Vişinoiu, imaginat de Mihăiţă – un bătrîn sărac cu duhul, a cărui adolescenţă s-a petrecut în teribila închisoare. Diagnosticat cu sindrom confuziv de detenţie, personajul retrăieşte fiecare fragment de real ca pe un moment petrecut între zidurile celulei. Istoria se reface din dialogurile lui Mihăiţă cu sine sau cu spiritul deţinutului politic Ion Mihalache, mort în 1963 în acest penitenciar. Cealaltă voce a romanului, Ilinca, este mesagerul istoriei perioadei ceauşiste, cînd, în febra sistematizării, oraşul interbelic se transformă şi îşi pierde culoarea. Prin tehnica fotografierii, laitmotiv al cărţii, se refac detalii ale oraşului – muzeu în aer liber, în care binele şi răul convieţuiesc într-o vinovăţie resimţită tacit de victime, nu de torţionari.  

  • Radu Țuculescu, Măcelaria Kennedy

Lansare la stand : duminică, 26 noiembrie, ora 15.00

O lume care se dezlănţuie sub efectele tandre ale încălzirii globale şi ale eclipsei totale de soare. Un roman burlesc, un roman comic, atins pe alocuri de dramatism, cu pagini care provoacă hohote de rîs, dar şi cu poveşti de dragoste de o poetică senzualitate. „Dar cine o fi Kennedy, vreun măcelar celebru?”, întreabă, hamletian, unii locuitori din Luna de Jos. Imuni la marile probleme ale omenirii, îngerii ridică, indiferenţi şi candizi, din umeri…

  • Nicolae Strâmbeanu, Evanghelia după Araña, ediţie definitivă însoţită de un mappamond şi de notele autorului intitulate Oameni, fapte, vorbe, locuri, întîmplări adevărate

Lansare la stand: vineri, 24 noiembrie, ora 16.00

Romanul lui Nicolae Strâmbeanu prezintă în detaliu lumea secolului al XVI-lea. Sperînd să găsească Insula Fericirii, Araña porneşte într-o călătorie pe mare şi pe uscat plină de peripeţii, îşi face pe parcurs prieteni şi duşmani, scapă la un moment dat chiar de pedeapsa cu moartea şi descoperă părţi ale lumii la care nici nu visa. Evanghelia după Araña este o carte a întoarcerilor ciclice la arhipelagul din fiecare cititor, scrisă cu mînă sigură şi multă atenţie la detalii, în care aventura şi răsturnările de situaţie abundă. •

Noutățile colecției „EGO. PROZĂ”

  • Mihaela Perciun, Cenuşă rece

Lansare la stand: duminică, 26 noiembrie, ora 12.00

Istoria a trei generaţii de femei, marcată de trădări şi obstacole neaşteptate, totul pe fondul vremurilor mereu ostile şi instabile ce trec peste ţara dintre Prut şi Nistru. Emoţionant, cu mult umor negru, Cenuşă rece spune povestea unei familii destrămate ai cărei membri caută cu disperare regăsirea de sine.  

  • Ioana Baetica Morpurgo, Schije

Lansare la stand: duminică, 26 noiembrie, ora 12.30

Rănit într-o ambuscadă, Toma părăseşte Baza de Operaţiuni Speciale FOB Tagab-Kutschbach, Afganistan, unde a fost detaşat alături de Forţele Speciale din 2009, şi se întoarce în Celei, satul de baştină. Peste cîteva luni e decorat de preşedintele Traian Băsescu, însă statutul de erou în lupta împotriva terorismului îl resimte incongruent cu situaţia personală. Simptomele de PTSD îşi fac loc progresiv în viaţa lui Toma. Singurii oameni cu care reuşeşte să se conecteze cu adevărat acum sînt băieţelul lui de şapte ani, un ţigan cu care a stat în bancă în şcoala generală şi văduva prietenului său, cu care începe o relaţie pur sexuală. Flashbackuri din zona de conflict armat se inserează în viaţa de zi cu zi, alături de antidotul lor – memoria copilăriei. Prima parte din Trilogia H, Schije este un roman despre violenţă, conştiinţă, masculinitate, memorie şi timp. Este un roman despre clişee instituţionalizate, psihologia maselor, dizolvarea identităţii personale. Şi despre supravieţuire.

  • Mircea Ţuglea, Grazia

Lansare la stand: sîmbătă, 25 noiembrie, ora 18.00

Grazia este un roman deopotrivă spectaculos şi profund, epic în sensul tare, dar şi poetic, ficţional, autoficţional şi mistificţional în acelaşi timp. O carte bogată în referinţe livreşti menite să stimuleze şi să amplifice perspectiva cititorului. Grazia este contopirea fericită dintre grazie şi graţie, dintre recunoştinţă şi recunoaştere a celor care, pentru a putea trăi cu adevărat, trebuie să se strecoare unii în mintea celorlalţi. Această carte scrisă şi trăită de Mircea Ţuglea este, după ştiinţa mea, unul dintre puţinele romane cu accente textualiste în măsură să se adreseze marelui public, nu doar celui deprins cu strategiile narative ale postmodernităţii.” (Şerban Axinte). 

  • Sebastian Lăzăroiu, Balena Albastră

Lansare la stand: vineri, 24 noiembrie, ora 17.00

Aleksei Sokolov, agent rus, este trimis sub acoperire în înghețatul Oimiakon, la capătul Rusiei, pentru a-i lua urma lui Znaiușki, ideologul din spatele celebrului joc fatal Balena Albastră. Departe de familie, într-un loc izolat, în care temperatura nu depășește minus cincizeci de grade, Aleksei trebuie să se integreze în peisaj, să se amestece cu localnicii și să încerce să identifice persoane de interes care să-l conducă la cel mai căutat răufăcător al momentului. Drumul spre țintă este însă lung, cu așteptări apăsătoare, cu obstacole neprevăzute, cu alianțe neașteptate și dușmani ascunși, dar totodată un bun prilej de autodescoperire și reflecție.

  • Mihai Buzea, Gastarbeiter

Lansare la stand: duminică, 26 noiembrie, ora 15.30

Într-un moment prost pentru jurnalismul românesc, ziaristul Mihai Buzea primeşte o ofertă tentantă de la prietenul Moş: să plece la muncă în Londra, ca arborist, pe bani buni. Nu stă prea mult pe gînduri şi la începutul lui 2014 îşi începe cariera de gastarbeiter. Ceea ce iniţial era ofertant ca teme de articole pentru revista la care lucra s-a transformat încet în subiectul romanului-reportaj Gastarbeiter. O carte emoţionantă, scrisă cu mult umor, despre lumea nevăzută a celor plecaţi la muncă peste hotare.

  • Adrian G. Romila, Zeppelin

Lansare la stand: sîmbătă, 25 noiembrie, ora 18.30

Andrei Toma, literat, tînăr ziarist local şi artist amator, descoperă întîmplător un schelet de uriaş, pe malul apei, în timpul unei partide de pescuit. Încercarea de a rezolva misterul îl confruntă cu evenimente stranii, care îi schimbă radical cursul vieţii. Amestec de istorii reale şi fantastice, povestea e, deopotrivă, evenimenţială şi vizuală, aventură mistery şi frescă Belle Époque. Cît e fundal de stampă vintage, cît divan al istoriilor împletite rămîne la decizia cititorilor.

  • Cristian Fulaș, Cei frumoși și cei buni

Lansare la stand: joi, 23 noiembrie, ora 19.00

„Fie că e vorba despre nevroza femeii bogate din «50 de bani», de universul închis din «Agenția», o distopie realizată după toate regulile genului, adaptată contemporaneității, de monologul dramatic al femeii paralizate, care, deși își dorește să moară în liniște, se agață de viață, din «Liniștea», ori de destinul contorsionat al lui Ion-Giovanni, tînărul nevoit cumva să devină interlop – prozele creează tipologii ale eșecului, ale năruirii într-o societate intrată în depresie, care a rătăcit sensul. Textul final, «În celălalt loc, cu o spaimă perpetuă», leagă toate celelalte bucăți, fiind confesiunea unui scriitor măcinat de dilemele vremii sale, de rostul scrisului în lumea de azi, de asumarea vocației. Cei frumoși și cei buni este intervalul experimental al unui foarte bun prozator, de la care, sînt absolut convins, vom avea parte de multe surprize cît se poate de plăcute.” (Bogdan Crețu).

  • Bogdan Răileanu, Tot spațiul dintre gîndurile mele

Lansare la stand: vineri, 24 noiembrie, ora 19.00

„Bogdan Răileanu scrie despre implicare socială, probleme de cuplu, ecologie, adică despre lucruri de care ne lovim şi noi, cititorii lui, zilnic. Marele merit al povestirilor lui Bogdan Răileanu este că ne face să simţim ceea ce uităm atât de des: că fiecare zi din viaţa noastră, asemenea fiecărei povestiri din volum, este nemaipomenită. O carte tonică, prin care autorul ne îndeamnă să ne bucurăm de viaţă, cu bunele şi cu relele ei, şi să facem ceva bun pentru vieţile celor din jurul nostru.” (Marin Mălaicu-Hondrari). 

  • Dinu Guțu, Intervenția

Lansare la stand: sîmbătă, 25 noiembrie, ora 19.00

„Romanul de debut al lui Dinu Guțu se mișcă între două lumi – harnicii scriitori de proiecte ONG-iste și ultrașii. În ambele zone, Guțu face treabă bună – disecă umanitatea forfotitoare a suporterilor dinamoviști, cu adversitățile, combinațiile și petrecerile pe care le fac cînd sînt în deplasări, și dă la iveală strategiile cinice din industria atât de profitabilă a oamenilor frumoși din ONG‑uri: avem dimensiune romă în proiect? Cum să nu! Sunt incluse femeile? Nu se pune problema. Avem dimensiune LGBT? Aveeem. Realismul e pop, fără bovarisme dostoievskiene, dar cu atât mai eficient. Personajele au culoare, sunt conturate în tușe concise, iar umorul e irezistibil. Sunt pasaje la care am râs în hohote.” (Adrian Schiop).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri