Caută
Close this search box.

Un om al străzii a oferit un ajutor de 20 de dolari și a fost răsplătit cu 225.000 de dolari

O tânără din Statele Unite a strâns 225.000 de dolari pentru om al străzii care i-a dat singurii săi 20 de dolari că să o ajute să-și cumpere benzină după ce rămăsese noaptea în pană pe o autostradă din Philadelphia, relatează EFE.

Kate McClure a reușit să strângă suma pe ‘gofundme’, o pagină de internet dedicată strângerii de fonduri pentru cauze nobile. Tânăra a povestit că omul străzii a găsit-o în mașină, disperată că i se terminase benzina, la ieșirea de pe autostradă.

Omul străzii, identificat drept veteranul militar Johnny Bobbitt Jr., 34 de ani, s-a apropiat de ea și i-a cerut să încuie portiera și să rămână în mașină. După un timp s-a întors cu un bidon de benzină.

‘Johnny se așează pe marginea străzii în fiecare zi cu un carton în mână, m-a văzut că m-am oprit și că se întâmplă ceva (…) Și-a dat singurii săi 20 de dolari ca să-mi cumpere benzină și să se asigure că ajung cu bine acasă”, a povestit tânăra în vârstă de 27 de ani.

Tânăra a început să vină la locul unde Johnny obișnuia să cerșească pentru a-i aduce bani și haine, dar i-a venit ideea să apeleze la site-ul ‘gofundme’, la 10 noiembrie. Cu banii strânși ea dorea să-i închirieze lui Johnny o locuință și să-i cumpere o mașină veche pentru ca veteranul de război să poată începe o nouă viață.

Deși scopul său era de a strânge 10.000 de dolari pentru Johnny, colecta a depășit toate așteptările ajungând la suma de 225.000 de dolari în mai puțin de o lună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri