De fiecare data, de 1 Decembrie, ne raportăm fiecare în felul nostru la legăturile organice, indestructibile cu țara. E bine că e așa, chiar și numai pentru faptul că patriotismul în sine generează idealuri și prefigurează repere sănătoase, de care nu ne putem desprinde oriunde ne-am afla.

În încercările mele stângace de a defini iubirea de țară am uitat de imaginile care îmi vin în minte oricând ating subiectul. Gândurile mă poartă la aula liceului meu, înaltă ca o catedrală, cum o descria Tudor Vianu. Fostul liceu graniceresc din Năsăud, școala unde a învăt și Liviu Rebreanu, a fost pentru mine un focar de cultură solidă. Liviu Rebreanu spune că ”toti barbatii de seama ai Transilvaniei s-au mandrit a fi fost macar vremelnic elevii liceului nasaudean”. Nu exagerează pentru că Năsăudul, un oraș nesemnificativ din punct de vedere administrativ azi, a dat țării cei mai mulți academicieni.

Modestul oraș din inima Transilvaniei a fost considerat mereu simbolul științei. Simbolul omeniei, zic eu. Iată ce am cântat eu în aula liceului de care vă vorbeam, an de an alături de colegii mei, iar corul elevilor năsăudeni continuă să răsune din 1863:

”Astăzi virtuţii belice străbune
Fiii lui Marte de pe Valea Rodnei
Ştiu să-nsoţească a doua „ Rediviva
Virtus Romana”.
Dacă romanii , domnitorii lumii
În mama noastră, acea veche Romă
Zidiră altare şi temple măreţe
Sacrei Minerve;
Astăzi strănepoţii ţie, o, Minervă:
Ţie-ţi consacră brava sa junime
Ea va fi ţie auriul templu
În Dacia veche”.

Este o doar o strofă a ”Odei liceului”, scrisă de Ion Marte Lazăr, profesor de latină la inaugurarea școlii gimnaziale și director până în anul 1873. În acelasi timp, este un argument puternic în a explica de ce noțiunea unirii are semnificații atât de profunde pentru mine și toți oamenii care au trăit în această zonă, marcată de amprenta latinității. Școala năsăudeana a fost semnalul că se poate învăța strălucit în românește, atunci când Transilvania era sub asediul penelor de cocos al jandarmilor unguri. Sacrificiul generațiilor de intelectuali ne-a fost transmis într-un mod subtil, făcând suportabilă, ba chiar frumoasă uneori, perioada comunistă. Nu mai vorbesc de neocomunismul sau pseudocapitalismul din ultimii 25 de ani, care aproape suprimă sentimentele nobile, adevărate.

Îndrăznesc să afirm că execuția identității naționale e un experiment ratat. Chiar și numai pentru banalul exemplu că un fost coleg de liceu face, azi, voluntariat la arhivele năsăudene, numai de dragul principiilor culturale care i-au virusat sângele. În plus, arhivele sunt adăpostite de Biblioteca Academiei. Vă puteți imagina cum un oraș minuscul deține o biblioteca a academiei, care efectiv face parte din structura și mentalitatea orașului?

Suntem într-o zi în care o lume întreagă urlă că își iubeste patria. Din idila patriotismului fac parte si eu azi, de ziua României, când vă spun că am învățat ce înseamnă dragostea de țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 9 =