Caută
Close this search box.

Reacție categorică: președintele Iohannis cere elucidarea circumstanțelor producerii incendiului din Germania

După cum am anunțat mai devreme, o clădire din localitatea germană Bergkamen, lângă Dortmund, în care figurau cazate peste 40 de persoane, dintre care 33 de români, a ars în noaptea dintre 30 noiembrie şi 1 decembrie. Şapte victime sunt în stare gravă, iar poliţia ia în calcul varianta ca focul să fi fost pus de o mână criminală.

Imediat după aflarea veștilor din Germania, președintele Klaus Iohannis le-a oferit jurnaliştilor „Adevărul“ o reacţie legată de acest caz. „Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, este consternat de incidentul care a avut loc în localitatea germană Bergkamen, într-o clădire în care locuiesc şi cetăţeni români, chiar de Ziua Naţională a României. Preşedintele Klaus Iohannis este foarte îngrijorat de faptul că un act de o asemenea cruzime, soldat cu zeci de răniţi, poate avea loc în Europa anului 2017 şi condamnă cu fermitate acest incident. Preşedintele României se interesează personal de această situaţie, va urmări evoluţiile şi se aşteaptă ca ancheta autorităţilor germane să elucideze cu maximă urgenţă circumstanţele producerii incendiului“. (foto ExpressPress.ro)

Citeste mai mult: adev.ro/p0agtx

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri