Caută
Close this search box.

Alertă meteo: Ninsori, ploi abundente și vânt puternic

Sud-estul țării se va afla duminică, până la ora 23:00, sub informare meteo de ploi abundente și vânt puternic, iar în restul teritoriului și la munte vor fi ninsori și se va depune strat de zăpadă, scrie Agerpres.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, începând de duminică dimineața aria precipitațiilor se va extinde treptat dinspre sud-estul teritoriului și va cuprinde majoritatea regiunilor, după ce în cursul nopții de sâmbătă spre duminică (2/3 decembrie), în Dobrogea și jumătatea estică a Munteniei a plouat, iar cantitățile de apă au depășit local 20—25 l/mp și izolat 35 l/mp.

În Banat, Crișana, Maramureș, nordul Moldovei și local în Transilvania și la munte vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent îndeosebi în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și în masivele vestice ale Carpaților Meridionali. Izolat se va semnala polei.

Pe parcursul nopții de duminică spre luni (3/4 decembrie), precum si în timpul zilei de luni (4 decembrie), local și temporar vor fi intensificări ale vântului, mai ales la munte, unde rafalele vor depăși 60 — 70 km/h, iar pe creste 80 — 90 km/h, spulberând zăpada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri