Jumătate dintre britanici sunt în favoarea unui al doilea vot pe tema părăsirii Uniunii Europene de către Marea Britanie și o treime sunt de părere că le va fi mai rău din punct de vedere financiar în afara celui mai mare bloc comercial din lume, potrivit unui sondaj de opinie, citat duminică de Reuters.

Sondajul, publicat în Mail on Sunday, a relevat că 50% dintre britanici sunt în favoarea organizării unui nou vot pe tema condițiilor finale ale unui acord de ieșire a Marii Britanii din UE, 34% au respins alt referendum și 16% au răspuns cu „nu știu”.

Ziarul britanic notează că acesta este primul sondaj de opinie important după informațiile difuzate săptămâna trecută de presă conform cărora Marea Britanie se pregătește să plătească aproximativ 50 de miliarde de euro pentru a deschide calea negocierilor pe tema viitorului acord comercial cu UE.

Potrivit sondajului, 35% dintre respondenți au declarat că o vor duce mai rău după Brexit, în timp ce 14% considerau că le va fi mai bine din punct de vedere financiar.

Sondajul online, realizat de compania de cercetare Survation, a avut la bază un eșantion reprezentativ de 1.003 adulți din Marea Britanie și s-a desfășurat în zilele de 30 noiembrie — 1 decembrie. Survation a anunțat că realizează sondaje pentru organizații media, între care BBC, Sky News, Daily Telegraph și Guardian.

Foto: businessinsider.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 4 =