Caută
Close this search box.

Mihaela Florescu trăiește intens fascinația picturii

După ce am cunoscut mulți pictori și sculptori, graficieni ori alți creatori din lumea artelor vizuale, anul 2017 se termină pentru mine prin descoperirea unui om din domeniu dotat cu o sensibilitate deosebită.

Este vorba despre Mihaela Florescu, valoroasă în tablourile sale, fie că sunt peisaje, buchete de flori, naturi statice și așa mai departe.

Ne aflăm în fața unui artist bine dotat, unde talentul evident este dublat de o muncă tenace desfășurată în mod cotidian. El este estrem de atent într-o zi la micile detalii care pun în lumină fie striațiile unui obiect casnic, apoi la tihna din gospodăria țărănească, ori la spectacolul grandios al norilor deasupra unei mări agitate de furtună.

Dar, până la alte cuvinte despre operă, să cunoaștem creatorul:

,, Numele meu este Mihaela Florescu, sunt născută la data de 31 octombrie anul 1970, în orașul Constanța.

Am absolvit cursurile Liceului Mircea cel Bătrân din Constanța, apoi am urmat cursurile Facultățiii de mecanică, din cadrul Universității Dunarea de jos, din Galați.

În momentul de față, sunt studentă și masterandă (în ani terminali) la Facultatea de Arte, din cadrul Universitatii Ovidius, din Constanța.

Cred că am fost mereu fascinata de puterea unei picturi care îți spune o poveste, care te introduce nu numai într-o epocă anumită, într-un timp sau spațiu bine definit, ci și în sufletul artistului.

Legat de tehnicile utilizate în tablourile mele, trebuie să vă spun că sunt făcute în ulei pe pânză, în cea mai mare parte. Dar, evident, depinde și de subiect și de starea de spirit. Câteodată, spre exemplu, prefer doar un desen în creion sau peniță sau acuarele, sau apelez la tehnicile mixte.

În privința dimensiunilor…Din nou, depinde de subiect și de modul de abordare. Dacă analizez gingășia unei flori, atunci dimensiunile tabloului sunt evident mai  mici. Dar, dacă doresc să redau  colosala forta a plantei de a se naște iar și iar, sau valurile mării agitate de furtună, atunci dimensiuni mari,,.

În continuare, am fost curios să aflu câte ceva despre Mihaela Florescu dincolo de pictură. Iată răspunsul: ,, Pot să spun că pentru mine nu este viață dincolo de pictură, ci doar o existență. Iar existența (în lumea reală, cum spun eu) este cea obisnuită fiecăruia dintre noi. Un job, facturi, trafic și așa mai departe,,.

La final, am întrebat pictorița unde se vede peste un deceniu. ,,Nu știu. Acolo unde ma va duce viața. Cred că ar trebui să încetăm să existăm doar și să începem să trăim efectiv. Să ne întoarcem mereu doar la ceea ce contează, adică să ne urmăm pasiunile, să ne valorificam talentele,,.

Pictorița este deci fascinată de puterea picturii, iar apoi ea ne fascinează pe noi cu valoarea tablourilor sale. Iată doar o mică parte dintre ele. O furtună teribilă deasupra mării în care norii dau un spectacol unic, apoi curtea unei gospodării țărănești unde se vede o căruță, gardul străvechi, arborii care mărginesc orizontul vizual, un drum pietruit pe care au trecut atâtea povești de dragoste și de ură, de viață și de moarte.

Din imensul univers al florilor multicolore, Mihaela Florescu se oprește aspura petalelor de lalele, într-o vază de sticlă transparentă, ori la niște splendide ramuri de liliac prezentate alături de un iris pe care mulți îl cunosc sub numele de stânjenel.

Dacă încercăm o concluzie, putem spune că ne aflăm în fața unui artist care și-a găsit, din fericire, drumul, iar acum parcurge etapele pentru a cuceri sufletele și inimile unui număr din ce în ce mai mare de admiratori.

Rândurile pe care le citiți acum sunt semnate de unul dintre ei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri