Caută
Close this search box.

Simbolul Regelui

M-am născut într-un popor căruia i s-a luat Regele, în cel mai brutal mod cu putință. Este și Regele meu și, o dată cu ruperea lui de matricea ființei nostre naționale, fără să știu, la fel ca mulți alți oameni, am umblat prin lume, prin viață fără un reper esențial, acela al originii. O țară fără suveran rămâne fără legătura magică sau nedefinită cu începuturile, cu înțelesurile subtile ale creației, așa cum o înțelegem fiecare în parte. Nu poți avea credință, indiferent de religia în care ai fost format, când rămâi fără liantul dintre cer și pământ, într-un spațiu în care limba, oamenii și locurile rămân fără simbolul puternic care poate întruchipa cerul. Așa ne-am pierdut curajul, demnitatea, speranța. Ne lăsăm călcați în picioare și ni se pare firesc. Am intrat într-un carusel al decapitării morale și ne mințim continuu că aici e locul nostru. Cel mai grav este că am rămas fără nimic sfânt. Cam asta ni s-a întâmplat pentru că ni s-a luat Regele.

Ultimul dintre Regii României, Mihai I, a urcat pe tron în 1927, când încă nu împlinise 6 ani. A condus ţara prin intermediul unei regenţe, până în 1930, când tatăl său, Carol al II – lea, a preluat din nou tronul. Mihai a redevenit rege în septembrie 1940. Iar şapte ani mai târziu a fost obligat să abdice de către regimul comunist instaurat în ţară de trupele sovietice, după cel de-al doilea război mondial. Acestea sunt lucrurile pe care le consemnează istoria. Dincolo de relatarea seacă a evenimentelor, nu pot uita frica de Rege, cea care a bântuit nestingherită după 90, când i-a fost refuzată pur și simplu intrarea în țară. Era mai mult decât spaima de adevăr, ci frica uriașă că oamenii își vor regăsi speranța. Că vor avea pe cine iubi.

Amintiți-vă de acele imagini din ziua de Paști, după 45 de ani de despărțire. După un timp de istorie, lumea adunată în stradă a avut revelația mângâierii. Au lipsit isteriile și frustrările străzii, era doar sufletul nostru colectiv uimit că poate primi ceva cald, de care uitase.

Regele și-a făcut singur istoria. Acum are nevoie de îndurarea lui Dumnezeu pentru a rămâne să domnească în linistea și pacea care l-au definit. Și trecerea poate fi un trimf. Am asistat zilele acestea la o etalare a orgoliilor, dar și a oportuniștilor, amatori de imagine chiar în umbra Casei Regale. Nu comentez modul lamentabil de expunere și mai ales lipsa de inspirație în alegerea momentului. Dar am văzut si mult bun simț, lucru apoape pe cale de dispariție în arcul carpatic. Să fie doar o întâmplare a unui început de decembrie, cel mai trist din istoria modernă? Din fericire pentru noi, Majestatea Sa Regele Mihai I nu trebuie să demonstreze nimic. A transmis demnitate prin însăși viața sa zbuciumată, controversată, iată, până în ultimele clipe.

Cred cu putere că tot așa, într-un fel neștiut, în utimul ceas, am înteles privilegiul de a avea Rege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri