Caută
Close this search box.

”Simona Halep va evolua la Jocurile Olimpice”, afirmă Mihai Covaliu, șeful olimpismului românesc

Fostul campion olimpic și actualul președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, afirmă că jucătoarea nr.1 de tenis a lumii, Simona Halep, va participa la Jocurile Olimpice – în cazul Simonei este vorba de edițiile Tokyo 2020 sau Paris 2024 -, așa cum au făcut-o înaintea ei și alți mari campioni ai sportului alb, precum Rafa Nadal, Roger Federer, Andre Agassi sau Serena Williams.

Prezent marți seara la un eveniment dedicat atragerii copiilor în sălile de sport și organizat de F.R Gimnastică, Mihai Covaliu a spus: „Simona Halep este cea mai bună jucătoare de tenis din lume, este pe primul loc și mai devreme sau mai târziu va câștiga și un turneu de Mare Șlem. Și nu numai unul. După Roland Garros nimeni nu mai avea răbdare și se întreba când ajunge ea pe primul loc în lume, iar eu am spus atunci că va ajunge și acolo. Așa spun și acum că Simona va câștiga și un Mare Șlem și va participa și la Jocurile Olimpice. Ăsta este cursul firesc al sportivilor care fac performanță. La Jocurile Olimpice îți demonstrezi ție că ești cel mai bun din lume. Așa cum a participat și Nadal, și Federer, și Agassi, și Serena Williams, sunt absolut convins că și Simona Halep va ajunge să concureze la Jocurile Olimpice. Dacă nu la Tokyo atunci sigur la Paris”. (foto: radiovacanta.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri