Caută
Close this search box.

”Lipsa de respect față de regele Mihai vine chiar din interiorul Casei Regale”, spune un important om de cultură

Ciudățenii în cascadă și numeroase reguli și protocoale nerespectate la înmormântarea Regelui Mihai. Conform ziarului Profit din Curtea de Argeș, programul oficial al funeraliilor fostului suveran nu respectă toate regulile impuse de gradele acestuia, ca fost șef de stat și ultim mareșal al României.

Concret, slujba de înmormântare a Regelui Mihai I în Noua Catedrală Regală de la Curtea de Argeș va avea loc în ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, de la ora 18:45, așadar cu mult după lăsarea întunericului/ Ceremonia va fi în totalitate privată și se va desfășura în prezența Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine prezenți la eveniment, conform declarațiilor oficiale ale Casei Regale.

Publicul nu va putea ajunge decât până în fața porții de intrare în parcul Arhiepiscopiei de Argeș. Presa va avea acces în fața Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.

Prezența presei nu va fi permisă în incinta Noii Catedrale, nici înainte, nici pe parcursul ceremoniei de îngropare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare, adică până pe 23 decembrie inclusiv.

O declarație tranșantă și fără ocolișuri, dar bazată pe argumente solide, vine din partea unui important om de cultură, Ștefan Dumitrache, directorul Muzeului Curtea de Arges,  pentru aceeași publicație, Profit: „Programul arata clar ca nu se respecta traditia pentru ca nu va fi adus cu trenul si nu se respecta regulile pentru ca nu va fi pus sicriul pe afet de tun. In plus, nu s-a mai pomenit niciodata in istorie asa ceva, ca o inmormantare sa aiba loc noaptea, cred ca este chiar impotriva traditiei ortodoxe. Imi pare rau sa spun ca de aceasta data lipsa de respect fata de Regele Mihai I vine chiar din interiorul Casei Regale.”

Familia Regală a anunțat că va ține mare doliu timp de 40 zile și doliu timp de trei luni, ambele calculate de la data decesului. Marele doliu și doliul se referă la prezența publică a membrilor Familiei Regale la diverse evenimente și întâlniri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri