Uniunea Europeană s-a declarat, miercuri seară, serios îngrijorată de decizia președintelui american Donald Trump de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului, afirmând că această hotărâre poate avea consecințe pentru perspectivele de pace, transmite Reuters.

”Aspirațiile ambelor părți (israeliană și palestiniană, n.r.) trebuie să fie îndeplinite și trebuie să fie găsită prin negocieri o cale de soluționare a statutului Ierusalimului ca viitoare capitală a celor două state”, a subliniat șefa diplomației UE, Federica Mogherini.

Anterior în cursul zilei de miercuri, Mogherini a reiterat, într-o convorbire telefonică cu președintele Autorității Naționale Palestiniene, Mahmoud Abbas, „poziția fermă” a UE potrivit căreia „statutul final al Ierusalimului ca viitoare capitală a Israelului și a unui stat palestinian trebuie rezolvat prin negocieri care să răspundă aspirațiilor ambelor părți”.

Ea a reafirmat totodată angajamentul Uniunii Europene față de „reluarea unui veritabil proces de pace care să conducă la o soluție bazată pe două state”, singura perspectivă în opinia sa „de a garanta pacea și securitatea atât a palestinienilor cât și a israelienilor”.

Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că SUA recunosc Ierusalimul drept capitală a statului Israel, anunț ce marchează o schimbare majoră a politicii Washingtonului în Orientul Mijlociu. Totodată, Trump a cerut Departamentului de Stat american să înceapă pregătirile pentru a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim și a anunțat că vicepreședintele Mike Pence va efectua o vizită în Orientul Mijlociu în următoarele zile.

Liderul de la Casa Albă a subliniat că Ierusalimul trebuie să rămână locul sfânt pentru trei religii importante (creștină, iudaică și musulmană, n.r.) și că Israelul are dreptul de a-și decide propria capitală.

Foto: euractiv.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 8 =