Caută
Close this search box.

Turnul Eiffel va avea proiectat, începând de vineri, mesajul ”Merci Johnny”

Mesajul ”Merci Johnny” va fi proiectat pe Tour Eiffel de vineri până duminică în semn de omagiu adus regretatului cântăreț francez Johnny Hallyday care a murit marți 5 decembrie, a informat edila Parisului, Anne Hidalgo, relatează EFE.

Mesajul va fi proiectat și pe fațada complexului AccorHotels Arena, sala de spectacole unde Johnny Hallyday a cântat o mare parte din formidabila sa carieră, a precizat Anne Hidalgo pe contul său de Twitter.

Vedeta de rock franceză va primi și un amplu omagiu popular la Paris sâmbătă dimineață, la care vor participa și președintele francez, Emmanuel Macron, și soția sa Brigitte Macron. Cortegiul funerar, potrivit familiei artistului și autorităților, va străbate bulevardul Champs Elysee, de la Arcul de Triumf până în Place de la Concorde, a subliniat președinția într-un comunicat.

O ceremonie religioasă va fi oficiată la Biserica Madeleine, la care vor participa muzicienii care au cântat cu Hallyday și unde președintele Macron va ține un discurs. Funeraliile regretatului cântăreț vor avea loc luni la cimitirul Lorient din insula Saint-Barthélemy, unde Johnny Hallyday avea o proprietate.

Potrivit unui comunicat emis de impresarul său, Sébastien Farran, cortegiul funerar va fi însoțit de între 500 și 700 de motocicliști care își vor demonstra astfel afecțiunea pe care au avut-o față de Hallyday și pasiunea lui pentru motociclete.

Delegatul poliției Parisului, Michel Delpuech, a precizat că 1.500 de agenți de securitate și jandarmi vor veghea ca evenimentul să se desfășoare în deplină siguranță.

Johnny Hallyday, unul dintre artiștii cei mai venerați ai Franței cu 110 de milioane de discuri vândute, a murit marți în urma unui cancer la plămâni.

Foto: fanart.tv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri