Se modifică aspecte importante legate de organizarea și programul ceremoniilor funerare ale Regelui Mihai. Astfel, în ziua înmormântării, regele va fi dus cu trenul regal, de la București la Curtea de Argeș.

Conform protocolului, sicriul va fi urcat pe un afet de tun, după cum a anunțat ministrul Apărării, iar afetul va fi tras în semn de omagiu de un vehicul militar oficial.

 

Trenul Regal va pleca din Capitală, de la Gara Basarab și va merge până la Curtea de Argeș, cel mai probabil pe o linie specială, neelectrificată.

Pe ultimul drum, regele va fi însoțit de toți membrii Familiei Regale a României, dar va exista și un vagon pentru familii regale străine care și-au exprimat dorința de a participa la aceste ceremonii pentru Majestatea Sa.

În București, trupul neînsuflețit al regelui va fi de asemenea depus pe un afet de tun, dar nu va fi tras de cai, conform obiceiului, ci tot de un vehicul militar.

Sâmbătă, 16 decembrie, ora la care regele va fi îngropat a rămas însă neschimbată, 18:30, adică după lăsarea întunericului, fapt semnalat ca total neobișnuit și nefiresc de

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 4 =