Caută
Close this search box.

Satul din România cu cel mai scump teren. Preţurile le depăşesc pe cele din Olanda

Într-o localitate din România, hectarul de teren agricol a ajuns să coste şi peste 30.000 de euro. Circa 3.000 dintre cele 8.000 de hectare ale localităţii sunt cultivate cu legume, din care 800 de hectare sunt acoperite cu solarii.

FOTO: agrointel.ro

O şesime dintre solariile României sunt la Matca din Galaţi, iar producţia anuală de legume depăşeşte 200 de milioane de kilograme.

De ani buni, comuna gălăţeană Matca a ajuns să fie cunoscută pe mai tot teritoriul României (ba chiar şi în numeroase ţări europene), datorită legumelor produse în cantităţi industriale aici. Deşi acum vreo şase decenii, când renumele aşezării începea să crească, cei care duceau greul erau pepenii (la acerbă concurenţă cu cei de Dăbuleni), între timp centrul de greutate a balansat către roşii şi castraveţi, capitol la care mătcaşii se bat pentru clienţii din Europa cu marii producători legumicoli din Turcia, Bulgaria sau Ungaria.

Că afacerea merge bine stau mărturie nu doar cantităţile uriaşe vândute de mătcaşi, cât faptul că, efect direct al prosperităţii, hectarul de arabil a ajuns să coste sume ameţitoare la Matca: undeva între 30.000 şi 40.000 de euro, adică de două-trei ori mai mult decât terenurile agricole din Olanda sau din Franţa, potrivit adevarul.ro. O şesime din solariile României sunt la Matca.

Cifrele indică faptul că la nivel naţional sunt aproape 5.000 de hectare de solarii, dintre care 800 de hectare se găsesc în Matca. Din câte spune primarul comunei, Nelu Costea, legumicultura este principala ocupaţie a locuitorilor aşezării, care numără peste 12.000 de suflete.

„Toată lumea de la noi are solarii, fie că vorbim despre fermieri sau despre profesori ori salariaţi ai primăriei. Doar copiii şi bătrânii neputincioşi nu muncesc în solarii”, spune primarul Costea, el însuşi un priceput fermier. O aşa afacere extinsă a lăsat, evident, urme adânci pe faţa localităţii, care nu seamănă cu nici o altă aşezare românească.

Văzută de departe, Matca luceşte în soare ca o imensă întindere de apă. Fiecare curte este practic acoperită cu folie din polietilenă, aşa că doar imobilele mai înalte ies în evidenţă, ca nişte insuliţe în uriaşa întindere lucitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri