Pentru cei care vă cunosc mai puțin, vă rog să vă prezentați pentru început…
Pentru cei care nu mă cunosc, mă numesc Gabriela – Veronica Gorea. M-am născut în 08.02.1958 și am terminat Facultatea de mecanică în cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi şi am profesat în meseria de inginer, actualmente fiind consilier superior în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.
Mi-a plăcut dintotdeauna să pictez, dar nu am oferit prea mult timp din tinereţea mea acestei pasiuni. De-abia mai târziu, la îndemnul fiului meu, mi-am reluat această pasiune. Am început să pictez, cu mare elan, parcă să recuperez timpul trecut şi am urmat şi Cursurile Şcolii de Arte Plastice din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi, la clasa pictorului Ionuţ Mitrofan, secţia grafică şi design.
Doresc ca toate lucrările mele să înfrumuseţeze viaţa semenilor mei şi a mea. Acest dar de la Dumnezeu, plăcerea aceasta de a picta, este o binecuvântare şi aşa cum spunea tânărul meu pictor profesor Ionuţ Mitrofan, am convingerea ca voi avea exact timpul necesar să lucrez ceea ce am de transmis acestei lumi din prea-plinul sufletului şi inimii mele …
Pentru ce ați ales pictura și nu muzica ?
Pictura reprezintă pentru mine muzica sufletului meu. Când pictez, transpun pe pânză emoția trăită de mine. O ofer si celorlalți să se bucure. În general, pictez ceea ce ar putea aduce bucurie, bucuria frumosului… Astfel emoția mea devine materială, pe pânza pe care o pot vizualiza si alții. Muzica mă poate inspira și mă poate conduce la o stare minunata, chiar dacă nu e vizibilă… Dar prin pictură, îmi pun sufletul, în culoare, pe pânză… și poți simți emoția, trăirea, ce vine de acolo și poți auzi chiar și o muzică sau să simți frigul sau căldura…
Care tehnici sunt preferatele dumneavoastră ?
Am început cu desene în creion, cărbune, pastel și culori acrilice. Apoi, la Școala de Arte plastice am continuat folosind tehnica în ulei pe pânză. Îmi place tare mult și acuarela, dar aici mai am multe de învățat. Nu pot spune că prefer în mod deosebit una din aceste tehnici. De obicei, când simt nevoia să pictez, o fac imediat cu orice mijloace la îndemână. Important este să o fac în acel moment al trăirii care trebuie sa devina culoare, formă… e o trăire ce nu știu de unde vine. Eu cred că de la Dumnezeu!
Vă simțiți bine în lucrări de dimensiuni mai mici, ori preferați suprafețele mari ?
Lucrările le execut pe diverse dimensiuni și mari și mici… Nu pot spune ca mă simt mai bine lucrând pe pânze mai mici sau mai mari. Important, cred, este ca lucrarea sa transmită trăirea artistului, emoția lui… care să bucure ochiul și sufletul privitorului.
Ce ne puteți spune despre viața dumneavoastră, dincolo de pictură ?
Ce as putea sa spun despre mine dincolo de pictura? Dincolo de pictură…sunt un om obișnuit. Sunt mama și de puțin timp, bunică. Mă consider un om împlinit. Dumnezeu m-a binecuvântat! Viața, ca la orice om, a fost plină și cu bune și cu rele, despărțirea de cei dragi fiind cea mai dureroasă, dar iată, venirea pe lume a unui copil îți șterge lacrima și mergi mai departe…
Unde vă vedeți peste 10 ani ?
Mă gândesc că după ce voi ieși la pensie, voi avea mult mai mult timp pentru pictură și familia mea. Peste 10 ani voi fi tot în fața șevaletului sau oriunde în lume bucurându-mă de frumusețea ce ne-a dat-o Dumnezeu pe pământ!
Ce subiecte va atrag în pictura?
La această întrebare răspund din toata inima: portretul. Îmi place să privesc oamenii, sa le studiez trăsăturile și expresia sentimentelor. Am făcut cu mare plăcere portretul tuturor colegilor, prietenilor mei… În acest sens, m-a bucurat foarte mult aprecierea doamnei Roxana Bărbulescu, critic de artă, si care mi-a spus să continui în portretistică, întrucât puțini sunt capabili să transpună expresia chipului uman.
