Am văzut, zilele acestea oameni copleșiți de tristețe, adunați în fața Palatului Regal sau formând veritabile coridoare vii, de-a lungul Bucureștiului, pentru a-și lua rămas bun de la Regele lor. Printre ei, o mulțime de adolescenți, care înțeleg mai bine decât generația mea personalitatea uriașă a ultimului monarh al României. Continuitatea istoriei noastre din ultimele decenii nu stă neapărat în simbolul regal, cât în reperul solid de a fi și de a rămâne până după moarte Regele țării tale. Iar pentru tinerii de azi lucrurile concrete sunt cel mai ușor de asimilat.
” Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”, a fost una dintre frazele memorabile, rostite de Mihai I în 2011, în singurul său discurs ținut în fata Parlamentului de după 90. O asemenea abordare a responsabilitații, măcar din punct de vedere social, este greu de regăsit în peisajul public actual. Îmi amintesc cu bucurie că întreg discursul Regelui a fost, după toate standardele, un moment istoric. Fără artificii, cu un mesaj puternic însoțit de decență și noblețe: iată definiția autentică a patriotismului.
Revenind la simbolul monarhiei, acesta a fost reintegrat cu dificultate în conștiința socială. Spaima de a nu pierde puterea a fost singura grijă a tuturor politicienilor, ciocoii noi ai capitalismului dâmbovițean. Sigur, exclud figurile rarisime, modele ale tuturor generațiilor, cum este exemplul strălucit al monseniorului Corneliu Coposu. Din nefericire, pentru restul, dragostea de țară nu a fost decât o mască de tinichea, menită să camufleze ipocrizia, indolența, prostia, corupția. Cu toate acestea, mărgăritarul strălucește și în noroi. Bunătatea, echilibrul și prestanța Regelui Mihai nu s-au pierdut în exil, ci au pătruns cu blândețe în sufletul greu încercat al acestui popor tolerant.
După o lungă agonie și nedreaptă suferință, Regele s-a întors definitiv în țară. Ne-am trezit toți pradă unei emoții puternice, cu sentimente de care nu ne mai credeam capabili. Pe ultimul său drum, Mihai I, în marea sa modestie, a făcut o minune. Ne-am arătat nouă înșine că putem avea bun simț. De aici până la performanță nu e decât un pas pentru simplul fapt că ne-am redobândit încrederea. Știm că avem continuitate și valoare. Acesta este adevăratul proiect de țară.
