Caută
Close this search box.

Tot mai mult lapte contaminat cu salmonella se retrage de pe piață

Lactalis, cea mai mare companie de produse lactate din lume, a rechemat săptămâna trecută peste 600 de doze de formule de lapte praf, fabricate la unitatea sa din Craon, în vestul Franţei, după ce autorităţile au cerut retragerea a cinci noi loturi de pe piaţă, din cauza riscului contaminării cu salmonela, a anunţat postul de televiziune francez BFMTV.

Foto. revistafermierului.ro

Autorităţile franceze au interzis vânzarea şi au cerut retragerea unor formule de lapte praf şi produse alimentare pentru copii fabricate de Lactalis, după descoperirea bacteriei salmonella, a anunţat duminică Direcţia Generală pentru Concurenţă, Consum şi Combaterea Fraudelor (DGCCRF). Erau vizate produsele exportate în Europa, Africa şi Asia, inclusiv către România, China, Taiwan, Pakistan, Afganistan, Irak, Maroc, Liban, Sudan, Serbia, Georgia, Grecia, Haiti, Columbia şi Peru. Compania franceză Lactalis nu a gestionat corespunzător riscul contaminării şi i s-a ordonat să efectueze rechemarea produselor şi să oprească vânzările şi exporturile unor produse alimentare pentru copii fabricate la unitatea sa din Craon, în vestul Franţei, din 15 februarie, a precizat DGCCRF.

Michel Nalet, directorul de comunicare al Lactalis, a explicat că de fapt cele cinci loturi nu au fost incluse din neatenţie în cele 625 retrase în 10 decembrie 2017.

Contactaţi de AFP, conducerea Lactalis şi a DGCCRF au precizat că cele cinci loturi nu au fost incluse în lista iniţială din 10 decembrie şi au fost adăugate ulterior.

„În mod voluntar, Lactalis a acţionat în data de 13 decembrie pentru retragerea celor cinci produse destinate hrănirii bebeluşilor, produse la unitatea sa din Craon. Aceste cinci loturi nu apăreau în lista pe care ne-a trimis-o Lactalis săptămâna trecută, listă pe baza căreia am solicitat retragerea produselor. Ţinând cont de aceste elemente, am cerut Lactalis actualizarea procedurii de rechemare şi trimiterea de informaţii actualizate”, a explicat DGCCRF.

Anunţul vine după ce în 3 decembrie autorităţile franceze au retras trei formule de lapte praf pentru copii, după ce 20 de sugari, toţi cu vârsta sub şase luni, au fost infectaţi cu bacteria salmonella.

Oficialii francezi au precizat că intoxicaţia cu salmonella are loc la trei zile după consumul de produse infectate. Simptomele sunt gastroenterită, însoţită de vărsături, diaree şi – în majoritatea cazurilor – febră. Părinţii ai căror copii au suferit astfel de simptome ar trebui să consulte un medic, a spus ministerul.

În România, Lactalis este lider de piaţă, după ce a cumpărat brandurile de lactate LaDorna, Albalact şi Covalact.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri