Caută
Close this search box.

Motivul real pentru care Simona a rupt contractul cu principalul sponsor

Simona Halep şi-a pierdut sponsorul principal, iar acum există o serie de zvonuri despre motivele care au dus la această ruptură.

Cea mai vehiculată variantă e că sportiva noastră a cerut o sumă considerată prea mare, în condiţiile în care şi Muguruza a vrut să beneficieze de mai mulţi bani.

Potrivit informaţiilor de pe site-urile de profil, citate de digisport.ro, campioana noastră primea 1 milion de euro/an pentru a purta echipamentul cunoscutei firme, însă, fiind numărul unu mondial, a avut, în mod firesc, pretenţii mai mari. Asta pentru că actualul contract fusese negociat în 2014. Între timp, sportiva noastră a demonstrat o constanţă incredibilă, devenind şi numărul unu mondial.

Conform welovetennis.fr, Adidas ar fi considerat că iberica e mai interesantă din punct de vedere al marketingului şi a decis să satisfacă doar doleanţele uneia dintre primele două clasate în ierarhia WTA.

„Simona Halep a cerut prea mulţi bani de la brandul german, care nu a putut să satisfacă pretenţiile financiare atât pentru Muguruza, cât şi pentru româncă”, notează welovetennis.fr.

Halep îşi caută deja un nou sponsor de echipament, iar această misiune nu ar trebui să fie una foarte dificilă, având în vedere că vorbim de numărul unu în lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri