Caută
Close this search box.

Şapte ambasade cer partidelor aflate de guvernare să nu slăbească independenţa justiţiei

Ambasadele Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Suediei solicită, într-un comunicat, ca factorii implicaţi în proiectul de reformă a justiţiei să evite orice acţiune care ar putea duce la slăbirea independenţei sistemului judiciar şi să ceară avizul Comisiei de la Veneţia.

Foto: hotnews.ro

„Noi, reprezentanţi ai ţărilor partenere din Uniunea Europeană, dorim să ne reafirmăm apartenenţa la destinul nostru comun împreună cu România, bazat pe valori comune şi în special pe statul de drept. Recunoaştem că România a făcut, în ultimul deceniu, progrese semnificative în ceea ce priveşte construirea unui parcurs şi aplicarea unor reforme credibile în domeniul justiţiei. Cu toate acestea, convingerea noastră este că legile adoptate recent privind reforma justiţiei, în forma lor actuală, precum şi recentele amendamente propuse la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, riscă să pună în pericol aceste progrese”, se arată într-un comunicat de presă comun al ambasadelor Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Suediei în România.

Sursa menţionată precizează că la reuniunea Consiliului din 12 decembrie, Uniunea Europeană a adoptat concluzii pe tema Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) cu privire la reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei în România, iar aceste concluzii subliniază, în special, „necesitatea predictibilităţii, a transparenţei depline şi a consultărilor incluzive” în ceea ce priveşte reforma justiţiei.

„În plus, Consiliul solicită României să evite orice pas înapoi. În acest context, facem apel la părţile implicate în proiectul de reformă a justiţiei să evite orice acţiune care ar putea duce la slăbirea independenţei sistemului judiciar şi a luptei împotriva corupţiei şi să ceară, fără întârziere, avizul necesar al Comisiei de la Veneţia, pentru a menţine astfel independenţa sistemului judiciar şi a păstra intact procesul de reformă în general. Avem încredere că toţi actorii politici implicaţi vor acorda atenţia cuvenită acestor preocupări legitime, în concordanţă cu angajamentul nostru european comun, şi vom fi în continuare gata să sprijinim România în eforturile ei de a reafirma acest angajament”, se mai arată în comunicatul de presă.

Un răspuns

  1. Nu prea am comentat la acest subiect-la modul specific- pentru ca NU am citit legile in discutie, insa se ridica o intrebare de cel mai simplu si curat bun-simt: daca el si ei , sunt siguri ca totul este ok, atunci ce mare suparare daca cer aviz si de la acea comisie(Venetia), mai ales ca odata intrati intr-un anume circuit(EU), a priori, accepti regulile acestora si nu poti sa spui ca „Nu-si are rostul, pentru ca NOI stim ca am facut totul bine, bla, bla”, in fond tocmai asta este rostul acestor comisii suprastatale, sa supervizeze si sa verifice -in numele comunitatii- daca o parte separata a acestei comunitati, a facut bine sau nu…Este clar ca banditii au multe amanunte de ascuns, iar aceste amanunte sunt cele care-i intereseaza pe ei, adica sa nu mai fie urmariti penal, etc., etc….Se stie ca dracul sta ascuns in detalii, iar lor le este frica, ca aceasta comisie-probabil plina cu superexperti- le va descoperi f. usor masluirile…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri