Caută
Close this search box.

La Primaria Hârşova consumul de carburanţi şi lubrefianţi a crescut, brusc, de 10 ori

Fost primar în Hârșova, reprezentant al Partidului Național Liberal, Ionel Chiriță, a trimis o scrisoare deschisă autorităților din județul Constanța, inclusiv Primăriei Hârșova. Chiriță întreabă retoric de ce a crescut brusc consumul de combustibil al Primăriei Hârșova de 10 ori în anul 2015. Ionel Chiriță a făcut și până acum demersuri în acest sens, dar nu a primit nici un răspuns. Prezentăm mai jos datele problemele așa cum le-a așternut pe hârtie Ionel Chiriță, președintele executiv al Asociației Orașelor din România.

”Subsemnatul Chiriţă Ionel, domiciliat în oraşul Hîrşova, str. Revoluţiei, nr. 20, jud. Constanţa, prin prezenta, în conformitate cu prevederile Legii nr. 233 din 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, vă rog să dispuneţi luarea măsurilor de cercetare şi analiză detaliată a următoarelor aspecte referitoare la consumul exagerat de carburanţi şi lubrefianţi achizitionaţi în anii 2015 şi plătiţi de Oraşul Hârşova în anii 2015 si 2016:

Din informaţii certe, în perioada 2009–2014 valoarea carburanţilor şi lubrefianţilor consumaţi de Primăria Hîrşova (pe capitolele de clasificaţie funcţională: autorităţi executive; poliţie locala; alte servicii în domeniile locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării comunale; salubritate şi alţi carburanţi străzi) a fost de  peste 10 (zece) ori mai mare decât în 2015:

Valoarea carburanţilor şi lubrefianţilor Consumaţi în anul
49.858,12 lei 2009
28.790,83 lei 2010
38.750,00 lei 2011
56.273,00 lei 2012
57.500,00 lei 2013
46.250,00 lei 2014
547.510,59 lei 2015

 

Asta înseamnă o creştere cantitativă de la 8-10 mii litrii/an la peste 100 mii litrii/an. Acest consum inexplicabil poate fi văzut în plăţile făcute astfel: 46.853,99 lei în 2015, 344.587,95 lei în anul 2016 (vezi: Raportarea execuţiei bugetare COFOG 3, agregat la nivel de ordonator principal de credite “ORAŞUL HÂRŞOVA”, la data de 30-dec-2016 pentru carburanţi şi lubrefianţi), iar restul, până la valoarea de547.510,59 lei, fiind plătită în anul 2017.

Fac precizarea că în anul 2015 din datele pe care le am nu a crescut numărul de maşini de transport şi/sau de utilaje din proprietatea Oraşului Hârşova şi că în afara acestor consumuri şi plaţi înfricoşător de exagerate, din 2015 si 2016, există suspiciunea că Primaria Hîrşova a cheltuit alte zeci de mii de lei pe transport de materiale şi de persoane, precum şi pentru alte activităţi, prestate de SC Carsium Edil SRL şi/sau de alţi terţi.

De asemenea, subliniez că în sumele menţionate nu este inclusă valoarea combustibilului tip motorină folosit pentru încălzirea pe timp de iarnă, în valoare de peste 300.000 lei, valoare care se adaugă sumelor menţionate pentru consumul de carburanţi şi lubrefianţi consumaţi.

Prin urmare, în cei 8 ani, sub patronajul lui Nădrag, Primăria Hârşova a plătit carburanţi şi lubrefianţi în valoare de aproximativ 800.000,00 lei (din care aproape 70% doar în anul 2015) la care se adaugă peste 300.000,00 lei (din care 31.302.47 lei în anul 2015) pentru combustibilul tip motorină folosit pentru încălzirea pe timp de iarnă, ceea ce face ca totalul carburanţilor, lubrefianţilor şi combustibilului tip motorină să fie de peste 1.100.000,00 lei, din care mai mult de jumătate doar în anul 2015.

Aceste informaţii au apărut în spaţiul public în luna mai 2016, ele fiind publicate pe facebook.

În urma verificărilor făcute de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice au fost constatate următoarele:

“Autoritatea contractantă a divizat contractul privind Achiziţia carburanţilor achiziţionaţi în anul 2015, încălcând astfel dispoziţiile art. 23 din OUG nr. 34/2006. Fapta a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 5.000 lei.”

Sunt surprins că deşi aceste fapte sunt cunoscute de cei din Primăria Hârşova, nu există o delimitare de infracţiunile comise de grupul condus de fostul primar Nădrag Tudor şi nici nu au fost întreprinse acţiuni pentru clarificarea şi rezolvarea celor sesizate.

În această situaţie vă rog să verificaţi următoarele:

–       Dacă în anul 2015 nu a crescut numărul de maşini de transport şi/sau de utilaje din proprietatea Oraşului Hîrşova, cum se justifică o creştere a consumului în acest mod exagerat ?

–       Cum a fost posibilă achiziţia, dacă nu au fost prevăzute sumele în bugetul local şi nu a existat aprobarea consiliului local ?

–       Cine şi de ce a comandat şi executat o achiziţie prin proceduri nelegale şi dacă este vorba de un grup infracţional ?

–       Cum s-a recuperat prejudiciul stabilit prin amenda aplicată de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi prin procedura nelegală de la cei vinovaţi?

–       Cine şi cum a comandat carburanţii / cine şi cum a ridicat carburanţii de la furnizor / cine şi cum a gestionat carburanţii / cum au fost consumaţi carburanţii ?

–       Dacă oraşul dispunând de maşini de transport materiale şi de persoane a mai plătit servicii de transport către SC Carsium Edil SRL şi/sau alţi terţi.

–       De ce nu s-a făcut o anchetă administrativă internă şi de ce au fost efectuate plăţile pentru această cumpărare de combustibili în neregulă, dacă deja suspiciunile fusese aduse la cunostinţă autorităţilor locale?

–       De ce nu au fost sesizate instituţiile cu atribuţii în domeniu: Curtea de Conturi / Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice / Inspectoratul Judeţean de Poliţie ?

Dacă faceţi comparaţii cu oraşe similare consumul ar fi trbuit să fie de zece ori mai mic.

Prin urmare, vă rog să îmi comunicaţi, în termen legal, măsurile dispuse pentru cercetarea, analiza şi soluţionarea aspectelor şi consecinţelor sesizate, petrecute în 2015 şi 2016, inclusiv cele pentruluarea măsurilor legale privind remedierea deficienţelor constatate, stabilirea mărimii şi întinderii prejudiciilor, dar şi celor privind recuperarea posibilelor sume fraudate şi de tragere la răspundere a persoanelor vinovate, de preferinţă în format electronicsau prin poştă.

Totodată, solicit publicarea răspunsului şi a înscrisurilor care au stat la bază cercetării pe site-ul oraşului Hîrşova”.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri