Caută
Close this search box.

Marilena Rotaru îi scrie Principesei Margareta : În preajma Crăciunului, iertaţi-l pe Prinţul Nicolae, iubiți-l și primiți-l în Familia Regală

După patru scrisori şi trei cereri de audienţă, rămase fără răspuns, Marilena Rotaru îi cere Principesei Margareta – într-o scrisoare deschisă – să-l ierte pe Prinţul Nicolae şi să-l primească „în locul decis de Rege în ordinea Familiei Regale”.

FOTO: casa-regala.blogspot.ro

„Alteței Sale Regale
Principesa Moștenitoare Margareta a României
Alteța Voastră Regală,

Cum cele patru scrisori și trei cereri de audiență pe care Vi le-am trimis din martie 2014 până în august 2017 au rămas fără răspuns, (înțelegând că nu au ajuns la Alteța Voastră), mă adresez din nou, public, deși caracterul acestei scrisori este personal.
Moștenirea spirituală primită direct de la Regele Mihai, de-a lungul a 21 de ani, mă obligă să Vă spun următoarele:

Am împărtășit și împărtășesc dorința legitimă a Regelui Mihai ca România să redevină Monarhie.
Prețuiesc și iubesc fiecare ființă prin care curge sângele Regelui Mihai, chiar dacă, în ultimul timp, opiniile mele au fost divergente față de cele ale Alteței Voastre privind subordonarea Coroanei republicii de sorginte bolșevică. ”Adevărul este unul singur”, spunea Majestatea Sa Regele.

În lumina acestui adevăr nu am încetat să prețuiesc (așa cum am făcut-o în scris, filme și emisiuni pe vremea când subiectul era interzis) tot ceea ce Alteța Voastră a realizat pentru români, vindecând răni grave și oferind neprețuite ajutoare.

Din prețuire și iubire, îndrăznesc (și-mi cer iertare pentru îndrăzneală, dar inima mi-o cere) s-o îndemn pe Alteța Voastră Regală să depășească tulburarea cugetului din perioada doliului, prin trăirea acelei virtuți speciale despre care ne vorbește Evanghelia: iertarea. „…de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă greșelile voastre” (Matei 6, 14-15).

Augustul Vostru părinte v-a învățat rugăciunea ”Tatăl nostru”, de mic copil, în limba română. Vorbind de multe ori cu Regele despre iertare, Majestatea Sa îmi atrăgea mereu atenția asupra versului ”și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri” spunând că, de fapt, îi cerem lui Dumnezeu să ne ierte numai când și noi putem ierta. Așadar nu primim iertare dacă nu ne dovedim capabili s-o dăm. Una din parabolele dragi Regelui, pe care adeseori o aducea în dialogul nostru, era și cea a ”Fiului risipitor!”

Alteța Voastră Regală!
Întregul univers se pregătește să întâmpine Nașterea Mântuitorului!
Iertați-l pe nepotul Alteței Voastre, pe Principele Nicolae!
Împăcați-vă cu cel din sângele Regelui ca și Alteța Voastră, iubiți-l și primiți-l în locul decis de Rege în ordinea Familiei Regale, al cărei cap și inimă, acum sunteți!
Nu lăsați nimic să întunece orizontul de iubire și credință cu care Regele a ocrotit și ocrotește și acum, Familia Sa!

Dumnezeu să Vă lumineze și să Vă binecuvânteze!
Pace sufletească și duhovnicească!
Iisus se naște! Slăviți-L!

Marilena Rotaru”

Un răspuns

  1. Nu-mi amintesc bine, dar parca aveam o impresie bunicica despre aceasta rotaru, este o dezamagire totala, in primul rand ce se tot face pres la picioarele unei muritoare ca si ea si apoi bate campii ca „Intregul univers asteapta nasterea Mantuitorului”, trebuie sa fie intr-o ureche sau-daca e batranica- senilizata prematur…Ea nu a auzit niciodata de cuvantul pragmatism, singura sansa a Romaniei este Monarhia cu aport Englez, si nu cu salbaticii astia, care se mananca intre ei precum sacalii turbati…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri