Caută
Close this search box.

Rusia vrea să medieze între SUA și Coreea de Nord, Trump cere renunțarea completă la armele nucleare

Rusia este gata să acţioneze ca mediator între Coreea de Nord şi SUA, dacă cele două părţi vor dori un asemenea rol pentru ea, a anunţat Kremlinul marţi, confrom agenției Reuters.

Rusia a cerut de mai multă vreme celor două părţi să stea la masa tratativelor pentru a reduce tensiunile cu privire la programul nuclear şi cel balistic al Coreei de Nord, programe pe care Phenianul continuă să le dezvolte în pofida numeroaselor blocaje și rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU. „Deschiderea Rusiei de a pregăti calea pentru o detensionare este evidentă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a îndemnat chiar de Crăciun Washingtonul şi Phenianul să înceapă negocieri, afirmând repetat că Rusia este gata să faciliteze asemenea tratative.

O problemă concretă apare, totuși. Deși Departamentul de Stat american susţine că este în căutarea unei soluţii diplomatice, preşedintele  Donald Trump este foarte ferm: Phenianul trebuie să renunţe complet la armele sale nucleare înainte ca orice fel de negocieri să poată începe.

(foto dailystar.co.uk)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri