Caută
Close this search box.

Gabriela Firea, prinsă cu minciuna: patinoarul care ”nu există”… apare în documentele oficiale

gabi-firea

Este cam de râsu-plânsu: o asociație a acuzat-o pe Gabriela Firea că vrea să contruiască ilegal un patinoar. Primarul general a răspuns cu nervozitate că nu este adevărat, nu există nici un proiect de patinoar. Iată însă că acum apar documentele: există patinoar!

Pe scurt, este vorba despre proiectul unui patinoar care ar urma să fie construit în Parcul Romniceanu, pe spațiul unor locuri de joacă pentru copii, prin încălcarea Legii, la 15 metri de casele oamenilor, fără să le ceară avizul. Zona este una protejată, în Cotroceni, iar pentru a construi aici ai nevoie de avizul Ministerului Culturii.

Opinia publică a sărit în capul primăriței, iar acesta a contraatatcat: Nu există nici un plan de patinoar! După care a declarat că îi va chema în instanță pe cei care au dezinformat publicul, adică ”dușmanii”, cum ar veni…

Vă reamintim pozițiile publice ale celor doi primari, cel de la Sectorul 5 și de la Primăria Capitalei.

Daniel Florea: „Nu am solicitat niciun aviz si nicio autorizatie pentru că acolo nu se va face nimic cu/fără o autorizație. Am dezafectat locul de joacă și am amenajat terenul pentru că era o zonă de potențial pericol pentru copii”.

Gabriela Firea: „S-a afirmat cum că în parcul Romniceanu s-ar construi un patinoar. M-am interesat atât la colegii mei, la Primaria Generală, cât și într-o discuție telefonică cu primarul Daniel Florea, și pot să vă transmit că, contrar celor afirmate în mass media de către o asociație și președintele acestora, nu se construiește pe spațiul verde, și nici într-o altă zonă, niciun patinoar. Deci este o dezinformare, nu ar fi prima pe care o proferează această asociație și ne rezervăm dreptul să ne apărăm în instanță împotriva acestei maniere de a profera public informații toxice, informații neadevărate.  Din partea domnului primar am fost asigurați că nu se amenajează niciun patinoar.”

Ce să vezi, „dușmanii” de la ”o asociație” – Asociatia Incotroceni- au făcut publice documentele care o contrazic flagrant pe primărița nervoasă.

La data de 20.12.2017, Primăria Sectorului 5 a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice), www.e-licitatie.ro anunțul de participare nr. 420309 si documentația de atribuire a “Contractului de prestări servicii, servicii pentru organizarea evenimentului cultural “Poveste de iarna pe patine”, în conformitate cu prevederile HCLS 5 nr. 175/23.11.2017” prin procedură simplificată, conform prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice.

Documentația de atribuire publicată în SEAP cuprinde: Fișa de date a achiziției, schițe patinoar, Caiet de sarcini, Contract servicii, formulare și DUAE editabil.

Conform Caietului de Sarcini înregistrat la Primăria Sectorului 5 sub nr. 64231/5.12.2017, Primăria intenționează să amenajeze în parcurile din Sectorul 5 patinoare temporare pentru asigurarea condițiilor necesare derulării unor activități sportive.

Loc de desfășurare: Parcul Romniceanu, Parcul Sebastian, Parcul Ferentari, Parcul Humulești și Parcul Pecineaga.

Primăria a încărcat în SEAP inclusiv schițele acestor patinoare, din schița aferenta Parcului Romniceanu rezultând că patinoarul din acest parc urmează să aibă o suprafață de 481 mp și o capacitate maximă de 110 persoane.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri