Caută
Close this search box.

Au japonezii gropi?

Este vorba despre gropile japonezilor. Unii fac pe deştepţii, insinuând că drumurile nipone n-ar avea aşa ceva. Se bazează pe filmele cu samurai, în care binele învinge răul. Adevărul e cu totul altul. Încă nu s-a descoperit un bine atât de bun încât să învingă răul gropilor noastre.

În schimb, gropile japonezilor merită toţi banii. Mi-a povestit o prietenă care are o cunoştinţă la primăria mare. Gropi multe – primărie mare, așa merg lucrurile. Nu puteam, totuși, să-i zicem „primărie multă”, deși motive am cam avea.

În primul rând, gropile din asfaltul japonezilor sunt îngrijite, nu ca ale noastre – cum dă Domnul. În fiecare groapă niponă, de dimensiuni confortabile (japonezul este mărunţel, dar dacă nu încape, municipalitatea mai lărgeşte groapa; ei nu glumesc cu drepturile contribuabilului), se află o canapea şi-un televizor color. Din economie de spaţiu, barul e amenajat într-o nişă a televizorului, lângă bibliotecă. Nişte sake, acolo, un pic de orez… Oameni modeşti. Şi biblioteca… Dacă se-ntâmplă să fii japonez şi se-ntâmplă să cazi în vreo groapă, cu maşină cu tot sau fără, pui mâna şi citeşti o carte până vin să te scoată.

Firi iscoditoare, japonezii s-au plictisit până la urmă de gropile lor. Au dat roată cu privirea, să descopere prin lume noi pieţe, noi provocări. Le-au făcut cu ochiul gropile din România. Atâtea gropi la un loc, virgine, neumblate, nu mai văzuseră de la formarea arhipelagului nipon. Şi-au frecat mâinile de bucurie. Câte lucruri se pot face cu gropile astea! Câţi bani poţi să investeşti! Câte studii interesante!

Dacă pe-ale lor le lărgiseră, cu ale noastre s-au gândit să încerce ceva nou: să le astupe. Aveau japonezii o maşină de astupat gropi, o minunăţie. Ultimul răcnet. Trecea pe deasupra gropii şi în urma ei rămânea asfaltul neted. A trecut maşina asta peste gropile româneşti până i s-au tocit roţile. Nu se astupa nimic, ba apăreau şi altele noi. Japonezii se cruceau. Umbla un zvon că noaptea cineva de la primărie (aia mare) băga pe drumuri o mașină de înmulțit gropile, concept original românesc.

În cele din urmă, înfrânţi şi umiliţi, samuraii şi-au făcut sepuku…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri