Caută
Close this search box.

Posibil atac asupra românilor în Germania, cu clădire incendiată intenționat, de 1 Decembrie

Un imobil dintr-o localitate de lângă Dortmund, în care erau cazați 33 de români și moldoveni, a ars în noaptea de joi spre vineri. Presa germană transmite că focul ar fi fost pus intenționat, informează ziarul Adevărul.

Șapte dintre victime ar fi în stare gravă, intoxicați cu fum, la spital.  (foto Antena 3)

Iată textul Comunicatului remis de Consulatului General al României la Bonn, în legătură cu incendiul din 1 decembrie din localitatea Bergkamen (Germania) :
Consulatul General al României la Bonn urmărește îndeaproape evenimentele legate de incendiul produs la data de 1 decembrie 2017, într-un imobil situat în localitatea germană Bergkamen.
Oficiul consular a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la existența unor cetățeni români printre victime.
Potrivit informaţiilor furnizate de autorităţile locale, în imobilul afectat de incendiu locuiau 45 de persoane, printre care şi cetățeni români. 33 dintre persoanele afectate au fost spitalizate, urmare intoxicației cu fum, 7 dintre acestea fiind în stare gravă, fără a le fi pusă viaţa în pericol. O parte dintre persoanele spitalizate au fost externate.
Conform datelor comunicate de către autorităţile locale, ancheta privind cauzele producerii incendiului este în desfășurare.
Consulatul General al României la Bonn monitorizează cu prioritate cazul şi menține în permanenţă legătura cu autorităţile competente, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară. (foto moldova24info)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri