Caută
Close this search box.

Australia a arestat un spion economic nord-coreean

Un bărbat din Sydney a fost arestat de poliţia australiană sub suspiciunea că ar fi „agent economic” al Phenianului. El este acuzat că a încercat să vândă pe piaţa neagră componente pentru rachete şi cărbune ca intermediar al Coreei de Nord.

Dacă demersurile sale ar fi avut succes, regimul comunist ar fi beneficiat de venituri zeci de milioane de dolari, relatează Digi24.

Bărbatul de 59 de ani este de origine coreeană, naturalizat în Australia, unde locuieşte de peste 30 de ani.

Poliţia a spus că are dovezi că suspectul a intrat în contact cu oficiali de rang înalt nord-coreeni.

„Vom susţine în faţa Curţii că acest bărbat intermedia vânzarea de componente pentru fabricarea rachetelor şi expertiză tehnică din partea Coreei de Nord către alte entităţi internaţionale. Cred că o făcea cu un scop patriotic şi că până la urmă ar vinde orice doar să facă bani pe care să-i trimită guvernului nord-coreean”, a declarat Neil Gaughan, comisar în Poliția Federală din Australia.

„Este o arestare foarte foarte importantă. Acuzaţiile sunt dintre cele mai grave”, a comentat, la rândul său, premierul Australiei, Malcolm Turnbull. „Coreea de Nord are un regim foarte periculos, nesăbuit, criminal care ameninţă pacea în regiune. Se întreţine încălcând sancţiunile ONU, nu doar prin vânzarea de bunuri precum cărbunele, dar şi prin vânzarea de arme, droguri şi prin piraterie cibernetică. Este foarte important ca toate ţările să lucreze neobosit pentru a impune sancţiunile internaţionale”, a subliniat premierul australian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri