Avocata Ruxandra Rață, victorie istorică în fața Belgiei

Drumurile pentru căutarea subiectelor de artă vizuală au de multe ori urmări puțin scontate, cum este și cel făcut în Belgia, pentru a cunoaște un mare sculptor român, Marian Sava.

Cu ocazia acestei deplasări, am descoperit un subiect gazetăresc și anume cum avocata Ruxandra Rață, din România, a reușit ce nu au făcut avocații belgieni, adică să învingă Belgia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, într-un proces important cu urmări fără precedent pentru sistemul judiciar din această țară.

 În hotărârea acestui caz, rămasă definitivă, se constată că reclamantul a fost supus detenției în condiții materiale precare, fapt ce a condus la încălcarea articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Este menționat, de asemenea, că în închisorile belgiene suprapopularea carcerală, problemele de igienă și de respectare a normelor sanitare minime au un caracter structural, nelimitându-se  exclusiv la situația în cauză. Aceste probleme au fost semnalate, de-a lungul timpului, de numeroși observatori interni și internaționali, fără a produce vreun efect în sensul îmbunătățirii stării de fapt, pe care o constată inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în contextul acestei spețe.

În consecință, Curtea obligă statul belgian la măsuri costisitoare cu caracter general (aplicabile tuturor penitenciarelor în care s-au identificat astfel de probleme) pentru ameliorarea condițiilor de detenție și respectarea unor standarde minime în spațiile de executare. Curtea solicită totodată shimbări importante ale legislatiei belgiene și nu în ultimul rând acordă reclamantului daune morale de 10 000 de euro. Ca reacție imediată, Consiliul Europei lansează, la rândul său, recomandări ferme Belgiei în sensul de a face investitiile si modificarile legislative necesare pentru a imbunatati conditiile de dententie.

Protagoniștii direcți ai acestei schimbări sunt doi români. Speța în cauză este Vasilescu contra Belgiei (dosar 64682/12), iar avocatul care a făcut posibilă această schimbare este Ruxandra Rață, născută în România, dar care locuiește la Bruxelles.

La momentul condamnării Belgiei la CEDO, Ruxandra Rață avea doar 33 de ani. A absolvit Facultatea de Drept la Iași, tot acolo a debutat în cariera de avocat la vârsta de 23 de ani. Este unul din multele exemple de români ai diasporei care scriu istoria, din afara granițelor țării, cu profesionalism și modestie, fără ecouri de presă și onoruri publice. Își consideră meseria o misiune pe care o are de îndeplinit. Este modul prin care consideră firesc să-ți reprezinte țara și oamenii care fac parte din ea.

Succesul Ruxandrei nu este singular. Ea a câștigat pentru același reclamant o speță similara și împotriva statului român, tot la CEDO, în 2013 (cauza 62353/09) și a condamnat statul roman pentru condițiile de detenție inumane la care reclamantul a fost supus în arestul penitenciarului de la Craiova.

Iată un dialog lămuritor  cu doamna Ruxandra Rață:

Ce ne puteți spune despre povestea lui Marin Vasilescu ? Pentru ce ați ales să îl reprezentați ?

 -As prefera să vorbesc mai curând depre caz și mai putin despre om, din motive de confidențialitate. Pot în orice caz să mărturisesc faptul că am avut șansa de a avea un client de o înaltă ținută intelectuală și dotat cu un remarcabil simț al detaliului. Și-a gestionat dosarul singur până în etapa în care intervenția unui avocat era obligatorie prin regulamentul de procedurî. Situația pe care mi-a prezentat-o era de necrezut pentru un stat precum Belgia. Mi-a povestit ca, fiind plasat în arest preventiv la penitenciarul din Anvers, a fost nevoit sa doarmă pe o saltea întinsă direct pe sol, într-o celulă de 8 m pătrați, pe care a împărțit-o cu alți doi deținuți fumatori. Asta înseamnă mai puțin de 3 m pătrați de spatiu individual. Să încercăm să neimaginăm un spațiu de dimensiunea asta. Padocul câinelui meu este mai mare de atat…Deși a solicitat în mod repetat un pat și o saltea decentă, deoarece avea probleme mari cu spatele, i s-au prescris strict analgezice. Ulterior a fost transferat la închisoarea din Merksplas, unde lucrurile s-au înrăutățit. Nu avea apă, toaletă și urina într-o găleată. Împărțea celula cu detinuți fumatori în condițiile în care suferea de astm. I-a fost refuzată în repetate rânduri îngrijirea medicală, precum și transferul într-o altă celulă, pe motiv că “nu se află la hotel”. Între timp, problemele de sănătate s-au accentuat și a fost diagnosticat cu lumbago. În octombrie 2012 și-a terminat de executat pedeapsa și a adus statul belgian în fața Curtii de la Strasbourg pentru tratamente inumane și degradante aplicate în perioada de detenție. Am acceptat cazul deoarece conditiile descrise erau degradante și nici o persoana, indiferent de situație, nu ar trebui supusă unor tratamente inumane. 

Ce ne puteți spune despre cele mai dificile momente ale procesului ? 

R.R.: Fără îndoială un moment dificil a fost gestionarea părții legate de legislația de drept material și procesual intern invocată în aparare de guvernul statului belgian. A fost o provocare deoarece, deși nu sunt formata în sistemul de drept belgian, a trebuit să identific cele mai fine amănunte legislative și jurisprudențiale, pentru a răspunde la observațiile guvernului belgian referitoare la excepția de inadmisibilitate. Guvernul a susținut că reclamantul ar fi avut la dispozitie nu mai puțin decat 4 căi de recurs intern pe care ar fi trebuit să le epuizeze inaninte de a sesiza forul de la Strabourg și că, deoarece nu ar fi folosit aceste căi de atac, cererea adresată CEDO ar fi fost inadmisibilă. Trebuie spus faptul că un numar semnificativ de cereri la CEDO sunt respinse ca fiind inadmisibibe din motivul neepuizării de către reclamanți a căilor de atac preliminare prevăzute de dreptul intern. O analiză statistică recentă a Consiliul Europei constată că 70% din dosarele înregistrare de CEDO în anul 2013 au fost respinse ca fiind inadmisibile. Desi CEDO a preluat aproape integral teza mea și a declarat cererea atât admisibilă cât și fondată, guvernul belgian nu a acceptat înfrângerea și a făcut cerere de trimitere a cauzei în fața Marii Curți, folosind astfel și ultima armă pe care o avea la dispoziție în acest dosar. Însă Colegiul Prealabil (format dintr-un complet de 5 judecători) care decide dacă dosarele sunt suficient de solide pentru a se judeca în recurs în fața Marii Camere, a respins cererea Guvernului belgian, astfel încât hotărârea CEDO a rămas definitivă. Una din spetele recente care a ajuns în fața Marii Camere este cea referitoare la genocidul armean. Ma cutremuram de amploarea pe care părea să o ia acest dosar.

Ce ne puteți spune despre satisfacția unui avocat care câștigă un astfel de proces?

R.R.: Satisfacția consta în faptul că decizia nu este o simplă compensație individuală în urma încălcării unui drept fundamental, ci are implicații generale și în urma ei se vor shimba condițiile de detenție și legislatia. Ca urmare a acestei condamnări, statul belgian va trebui să amelioreze condițiile precare din închisori iar, Guvernul a fost deja somat în mod oficial de Consiliul Europei pentru a lua măsurile necesare în acest sens. Aceasta decizie costă statul Belgian mult mai mult decât suma acordată cu titlu de despăgibiri morale reclamantului. Guvernul Belgiei va trebui sa aloce sume de bani importante pentru a oferi condiții de detenție decente și acesta este si motivul pentru care am luptat până în ultima clipă în acest dosar. O altă satisfacție este faptul cî, in asemenea situații, se poate demonstra faptul cî supremația legii nu este o sintagmă convențională. Ca avocat, ai șansa, în momentul în care ești bine pregătit și ‘înarmat’ cu toate detaliile juridice și procedurale, să demonstrezi, aproape matematic, cum funcționează acest concept.

A contat că deținutul a fost român ?

R.R.: Niciodată. Și nici nu cred în astfel de ‘diferențe’. Este un mesaj fals, pe care unii se încăpățânează să-l promoveze, să sublinieze statutul de victimă al românilor, să întrețină această mentalitate dăunătoare de tipul ‘noi, contra restului lumii’. Atâta timp cât ne respectăm atât drepturile cât și obligațiile, nu avem de ce să plecăm cu ideea preconcepută că cineva va face vreo diferență. Iar în momentul în care cineva s-ar încăpățâna să discrimineze, se poate oricând face uz de instrumente legale pentru a corecta o nedreptate.

Au mai fost procese în care ați fost implicată la CEDO pentru a apăra cetățeni români ?

 R.R.: Nu, este pentru prima dată. La fel cum este pentru prima dată când ajung în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și mă bucur că s-a întâmplat să fie pentru drepturile unui român. Mă ține aproape de acasă și de felul în care înțeleg eu să-mi reprezint țara, pentru că acolo m-am format ca avocat și mai ales ca om.

Care este mesajul dumneavoastră, în calitate de avocat, care practică această meserie în diaspora?  Mă refer la un mesaj către românii care trăiesc în afara granițelor țării lor.

R.R.: ‘Capul plecat sabia îl taie’, așa că nu-l plecați! Acesta este mesajul meu. Și prin asta nu înțeleg nimic naționalist pentru că nu sunt nici pe departe adepta exceselor sau a vreunei teorii din gama conspirației mondiale. Mesajul este simplu: fiți cinstiți și demni. Dacă vă clădiți o relație bazată pe respect și corectitudine față ceilalți și față de autoritățile statelor în care trăiți, veți fi apreciați și tratați cu aceeași măsură. Excepțiile sunt accidente și sunt remediabile. Indiferent dacă ești român, elvețian, australian, nigerian sau de orice altă naționalitate, atunci când îți faci meseria cu profesionalism și cu simt de răspundere, când îți plătești impozitele, respecți termenele convenite, faci eforturi pentru integrare, îți cunoști drepturile, dar și obligațiile, nu generezi motive pentru discriminare. Știu că nu e ușor statutul imigrant. Nici mie nu mi-e ușor, chiar dacă nu pot afirma, nici pe departe, că sunt neintegrată. Ba, dimpotrivă. Copiii mei au fost bine primiți în școlile de aici, noi am fost tratați cu respect de către comunitatea din care facem parte. Ne-am câștigat acest drept. Cred că asta e valabil în raporturile de încredere dintre oameni, în general: să fii și să acționezi decent, cu demnitate, echilibrat, fără să te victimizezi sau, dimpotrivă, să te consideri deasupra celorlalți. Asta spune mult comunității din care faci parte, fără să fie nevoie să faci gesturi spectaculoase pentru a fi remarcat. 

Cu ce vă mai ocupați în afară de avocatură ? 

R.R.: Am predat un curs de dreptul proprietatii intelectuale în cadrul unui master la Vrije Universiteit Brussel. Am activități caritabile alături de diverse asociații. Susțin proiecte de  educație și artă. De exemplu, am finanțat o parte din costurile de organizare a unui concert al grupului Madrigal la Bruxelles, o parte din costurile necesare pentru ridicarea unei statui a lui Dimitrie Cantemir în Anderlecht. Încerc totdată să acord atenție și consultanță românilor care fac eforturi pentru integrare pentru că știu că procesul de adaptare la realitățile unei alte țări nu e simplu și că au nevoie de informații referitoare la statut juridic, fiscalitate, raporturi cu angajatorii, proceduri de înregistrare ca independent, de inființare a unei societati și așa mai departe. Mă bucur de familie și de doi copii care îmi binecuvinteaza viața, pe care încerc să-i cresc români și europeni, nu neapărat belgieni.

 Vă gândiți să reveniți în România ?

 R.R.: Da, m-aș întoarce. În primul rând, pentru radacinile și istoria familiei în care am avut șansa să ma nasc și pentru oamenii dragi care au rămas acasă. Sunt locuri, biserici, persoane cântece, pământul în care se odihnesc cei dragi ai mei, care fac parte din mine și nu cred că aș putea trăi cu ideea că le-am lăsat definitiv în urmă. Numai cine nu a fost plecat mai multă vreme într-un alt loc decât cel în care s-a născut nu știe la ce mă refer. Sper să regăsesc, cândva, o Românie firească, a oamenilor și a valorilor în care cred.

Vă multumesc mult pentru acest interviu și vă felicit, în mod neformal, pentru ce ați reușit în meseria dumnavoastră.

Suntem în luna cadourilor,  la finalul acestui an, care va rămâne în istorie cu indicativul 2017. Făcând un bilanț personal, pot să spun liniștit cititorilor fidei ori ocazionali ai Agenției Societății Civile Magna News că cel mai frumos cadou pentru mine din acest an a fost faptul că am cunoscut, în două vizite în Belgia, niște oameni deosebiți, Ruxandra Rață și familia sa, sculptorul Marian Sava și familia sa.

Dar pentru că suntem la finalul unui text dedicat dooamnei Ruxandra Rață, trebuie să mai subliniez și altceva. Ea nu este doar un avocat de mare succes, în primul rând este un om credincios. Este o autoare de poeme de valoare. Apoi este o mamă deosebită, o soție exemplară, o admiratoare și promotoare a folclorului românesc, gustă arta contemporană, în special pictura, sculptura și muzica de calitate, precum și valorile sportului din țara noastră. Nu în ultimul rând, este implicată în activități caritabile. Este o gazdă greu de uitat.  Sigur, cam multe calități pentru un singur om. Dar autorul acestor rânduri depune mărturie că totul este adevărat.