Fostul președinte al SUA, Barack Obama, s-a întâlnit vineri cu Dalai Lama în India, unde au discutat despre „compasiune și altruism”, potrivit unui reprezentant al biroului liderului spiritual tibetan. Întâlnirea de la New Delhi a fost cea de-a șasea dintre cei doi laureați ai Premiului Nobel pentru Pace. Obama se află într-un turneu mondial de cinci zile, timp în care se va opri și in China și Franța.

Dalai Lama a declarat că întâlnirea cu Obama a fost „foarte bună”. “Cred că suntem cu adevărat doi vechi prieteni de încredere”, a mai adăugat acesta, potrivit unui raport al administrației tibetane centrale din India, care este, în esență, un guvern în exil.

Kasur Tempa Tsering, reprezentant al biroului lui Dalai Lama, a declarat pentru Departamentul de Informații și Relații Internaționale că întâlnirea de 45 de minute a inclus o discuție despre „promovarea păcii în lumea de azi, sfâșiată de lupte și violență”.

Pentru Obama, Sfinția Sa a spus: „Nu sunteți doar un fost președinte american, ci sunteți un laureat al Premiului Nobel, sunteți tânăr și puteți face multe. Iar generația dumneavoastră va vedea cu siguranță rezultatele”, a declarat Kasur Tempa Tsering, potrivit raportului.

Dalai Lama s-a retras oficial în 2011 din rolul său politic de lider al guvernului tibetan în exil, dar rămâne șeful budiștilor tibetani, fiind disprețuit de guvernul chinez.

În timp ce întâlnirile lui Obama cu Dalai Lama i-au înfuriat pe chinezi, SUA, sub actuala sa administrație, nu au sprijinit un Tibet independent și nu l-au considerat pe Dalai Lama drept șef al acestui stat. În schimb, Obama a susținut ceea ce unii tibetani numesc o „cale de mijloc” care păstrează patrimoniul religios și cultural al țării, menținând în același timp conducerea politică a Chinei. Dalai Lama însuși a susținut un astfel de aranjament, insistând în mod repetat că nu este un „separatist” în ciuda acuzațiilor chineze.

Purtătorul de cuvânt al lui Barack Obama nu a putut fi contactat imediat vineri pentru a comenta reuniunea.

Potrivit Administrației Tibetane Centrale, Obama l-a găzduit de patru ori pe Dalai Lama în Casa Albă: pe 18 februarie 2010, 16 iulie 2011, 21 februarie 2014 și 15 iunie 2016. Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată în 2005, când Obama a fost membru al Senatului.

Sursa: CNN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 5 =