Caută
Close this search box.

Camera Reprezentanților vrea să taie ajutorul pentru Autoritatea Națională Palestiniană

Camera Reprezentanților a SUA a votat marți, în unanimitate, tăierea fondurilor pentru Autoritatea Națională Palestiniană (ANP) atât timp cât aceasta continuă să acorde ajutor financiar familiilor palestinienilor condamnați sau întemnițați de către Israel după atentate, relatează AFP.

Măsura mai trebuie examinată de Senat, dar adoptarea ei, fără opoziție, ilustrează consensul ce există în Congres — între republicani și democrați — pe acest subiect, arată Agerpres.

Textul cere Departamentului de Stat să stopeze ajutorul american pentru palestinieni până când secretarul de stat nu va fi certificat că ANP ‘nu a încetat plățile pentru acte teroriste împotriva cetățenilor americani și israelieni’ către cei care au fost închiși după un proces sau au murit în timpul unui atac, precum și familiilor lor.

Acest vot intervine înaintea unui discurs al președintelui american, în care acesta urmează să-și anunțe decizia de a transfera ambasada SUA din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Este un casus belli pentru palestinieni și care suscită temeri privind o nouă escaladare a violențelor în regiune.

Inițiativa legislativă a fost numită în onoarea lui Taylor Force, un american de 28 de ani ucis în timpul călătoriei sale în martie 2016 la Tel Aviv de un palestinian de 21 de ani din Cisiordania, care a fost ulterior lichidat de poliție.

”Autoritatea palestiniană plătește salarii unor palestinieni care atacă persoane nevinovate precum Taylor”, a declarat alesul republican Ed Royce, președintele Comisiei pentru afaceri externe din Camera Reprezentanților.

”Prea multe familii în doliu se duc la culcare noaptea cu gândul la banii plătiți ca recompensă pentru violențele care le-au ucis rudele”, a spus el, denunțând un sistem oficial ”de instigare”.

Israelul denunță cu regularitate existența compensațiilor financiare pentru familiile atacatorilor. În iunie, secretarul de stat american Rex Tillerson afirmase că Autoritatea palestiniană a acceptat să stopeze retribuirea familiilor și autorilor atentatelor antiisraeliene. Dar Israelul și-a exprimat atunci scepticismul în această problemă.

Aceste plăți reprezintă unul dintre obstacolele în calea procesului de pace fragil în Orientul Mijlociu.

Potrivit site-ului Departamentului de Stat, ajutorul american pentru Cisiordania și Fâșia Gaza este așteptat să fie de aproximativ 251 milioane dolari în 2018.

Foto: euobserver.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri