ONU s-a declarat vineri „extrem de îngrijorată de riscurile privind o escaladare violentă” a situației, după decizia lui Donald Trump de a recunoaște unilateral Ierusalimul drept capitală a Israelului, într-o reuniune a Consiliului de Securitate în cadrul căreia Statele Unite au apărut mai izolate ca oricând, notează AFP.

Nikki Haley

Această decizie „nu este în concordanță cu rezoluțiile Consiliului de Securitate”, au subliniat la finalul acestei reuniuni de urgență — cerută de 8 membri din cei 15 ai Consiliului — ambasadorii Franței, Marii Britanii, Italiei, Suediei și Germaniei. Ea „nu favorizează perspectiva păcii în regiune”, au adăugat diplomații, într-o declarație solemnă, fără a menționa măsuri de retorsiune, arată Agerpres.

În cadrul ședinței, toți partenerii Statelor Unite au criticat decizia lui Donald Trump de o manieră mai mult sau mai puțin apăsată.

La ONU, Statele Unite nu au nevoie de „predici” și de „lecții”, a ripostat ambasadoarea americană la Națiunile Unite, Nikki Haley, afirmând că timpul în care Israelul nu era tratat de o manieră justă în Organizație s-a încheiat.

Statele Unite „rămân angajate în procesul de pace” în Orientul Mijlociu, a adăugat Haley, negând posibilitatea respingerii calității Washingtonului de mediator al acestui conflict.

„Când va exista un acord de pace, acesta va fi semnat la Casa Albă”, a asigurat ambasadoarea americană la ONU. „Înțeleg că schimbarea este dificilă” pentru partenerii Statelor Unite, dar „acțiunile noastre vizează progresul cauzei păcii”, a insistat aceasta.

Prin noua lor decizie, Statele Unite „nu au luat poziție cu privire la limite sau granițe”, iar „statu-quo-ul este menținut în locurile sfinte”, a evidențiat diplomata americană, care a beneficiat de un singur susținător, omologul său israelian.

„Ierusalimul va trebui să fie capitala celor două state, Israel și Palestina. În absența acordului, nu recunoaștem nicio suveranitate asupra Ierusalimului”, au arătat, la rândul lor, cei cinci ambasadori europeni. „Uniunea Europeană nu va recunoaște nicio modificare a liniilor din 1967, inclusiv referitoare la Ierusalim, în afara celor convenite între părți”, au mai susținut diplomații.

Opt țări, dintre care patru europene, două sud-americane și două africane, au cerut miercuri o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate după decizia președintelui american Donald Trump de a recunoaște unilateral Ierusalimul drept capitală a Israelului. „Misiunile Boliviei, Egiptului, Franței, Italiei, Senegalului, Suediei, Marii Britanii și Uruguayului cer președinției” nipone a Consiliului de Securitate „să organizeze o reuniune de urgență a Consiliului, (…) înainte de sfârșitul săptămânii”, informa un comunicat al misiunii suedeze.

Foto: jpost.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here