Caută
Close this search box.

Directorul Bibliotecii Universitare din Iași nu și-ar fi ucis soția, au fost două sinucideri

Tragedia de la Iași a îngrozit o țară întreagă în chiar ziua de Crăciun. Tupurile fără viață a doi soți au fost găsite în locuința lor, fiind vorba de directorul Bibliotecii Universitare din iași și de soția acestuia. Ni se comunică acum că nu a fost nicio crimă la Iași, ci două sinucideri consecutive. Este concluzia la care au ajuns procurorii din Dealul Copoului. „Din primele cercetări care s-au efectuat în cursul după amiezii de ieri şi în cursul dimineţii, respectiv, concluziile preliminare ale necropsiei, au fost înlăturate suspiciunile privind uciderea celor două persoane, lipsa semnelor de violenţă şi lipsa oricăror semne de autoapărare pe corpul cadavrelor astfel încât, în acest moment, concluzia la care am ajuns este că cele două persoane s-au sinucis la o diferenţă de două trei ore”, a declarat, marţi, Carmina Pascal, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

În plus, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul din Iaşi a explicat la Realitatea TV că moartea celor doi a survenit, în ambele cazuri, prin spânzurare. „Nu sunt urme de strangulare”, a precizat acesta, adăugând că moartea celor doi au avut loc cu 8-10 ore înainte de ora la care au fost descoperite cadavrele.

„Prima care a decedat este femeia, iar după 2-3 ore a decedat şi bărbatul”, a precizat Carmina Pascal. Se infirmă prin acasta primelea ipoteză, conform căreia ar fi avut loc o crimă urmată de sinucidere.

Așa cum am mai prezentat în cadrul știrilor noastre, în ziua de Crăciun directorul Bibliotecii Universitare din Iaşi, Bogdan Petru Maleon, în vârstă de 41 de ani, a fost găsit spânzurat de o grindă din casă, iar soţia sa, Anda Elena, în vârstă de 38 de ani, a fost găsită zăcând fără suflare pe podeaua aceleiaşi încăperi. Cei doi au fost găsiţi în locuinţa lor de pe strada Alistar, de o rudă care era îngrijorată că nu au ajuns la masa de Crăciun şi nici nu răspundeau la telefon. (foto  cuzanet.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri